Lucruri interesante despre pistrui
Fetele cu pistrui se împart din start în două categorii: cele cărora le plac micile puncte de pe faţă şi cele care le detestă şi consideră că sunt printre cele mai ghinioniste fiinţe de pe pământ.
Ideea este că fetele cu pistrui au ceva aparte, iar dacă vă întrebaţi de ce unele au pistrui, iar altele nu, iată câteva detalii haioase despre acestea:
1. Bronzul sporeşte numărul de pistrui de pe faţă
Da, este adevărat, în special vara pistruii se agravează dacă putem spune aşa. Pentru cele care vor să scape de pistrui, ar fi recomandat să evite pe cât posibil expunerea la soare.
2. Nu doar roşcatele au pistrui
Este dovedit că pistruii pot apărea pe faţa oricărei persoane cu un ten mai deschis deoarece acestea sunt mai expuse la a se bronza, prin urmare şi la apariţia pistruilor.
3. Fetele care au pistrui nu au nevoie de prea mult machiaj
Unele fete fac tot posibilul pentu a-şi acoperi pistruii cu nenumărate straturi de fond de ten. În cazul în care le place să aibă pistrui pe faţă, machiajul devine inutil. Frumuseţea naturală este cea mai de preţ!
4. Modelele au pistrui şi sunt apreciate pentru acest lucru
Foarte multe supermodele au pistrui, iar acest mic detaliu a reprezentat un mare avantaj pentru carierele lor pe podium. Fotografii spun că feţele pline de pistrui sunt mai naturale, iar acest lucru este extrem de apreciat în lumea modei.
5. Pistruii dispar iarna
Poate nu în totalitate, dar devin foarte puţin vizibili. Vara, când soarele străluceşte cu putere, pistruii devin mai închişi la culoare, aşa că bucuraţi-vă de ei în sezonul cald!
6. Nu toată lumea are pistrui!
Doar pe tenul foarte deschis pot apărea pistrui, în timp ce pe un ten mai închis la culoare este imposibil să-i vedem.