Povestea băiatului care a furat lenjeria intimă a Reginei Victoria
Pe cât de serios era statutul Reginei Victoria, pe atât de surprinzător de amuzantă se arăta suverana britanică câteodată în fața supușilor ei. Însă i s-a părut oare o glumă bună faptul că cineva i-a umblat prin cele mai intime lucruri și i-a furat lenjeria intimă?
Timeline ne informează că prin 1838 Regina avea un urmăritor, cu un secol înainte ca acest termen să intre în dicționar. Era vorba despre un adolescent destul de impertinent, care știa unde să se ascundă în Palatul Buckingham fără să fie descoperit, și, mai ales, aflase unde își punea Regina Victoria lucrurile personale. Băiatul n-avea intenția de a-i face vreun rău Majestății Sale, ci doar era mânat de o curiozitate destul de bolnăvicioasă…
De ce stârnea Regina un asemenea interes? În primul rând, venise la tron după doi bărbați destul de plicticoși, unchii ei Regii William al IV-lea și George al IV-lea, iar ea era femeie. În al doilea rând, tinereațea ei – n-avea mai mult de 18 ani când a devenit Regină – și frumusețea o făceau interesantă în ochii supușilor ei.
Regina ca vedetă
Așadar Regina Victoria nu era numai conducătorul suprem, ci chiar o celebritate. Trecătorii îi aruncau scrisori în caleașca ei regală, atunci când trecea pe stradă, și tânărul monarh primea numeroase propuneri în căsătorie chiar și de la necunoscuți.
Pe măsură ce tot mai mulți pretendenți deveneau interesați de ea, avea și urmăritori. În momentul de față, există o pază riguroasă la Palatul Buckingham, însă în Epoca Victoriană aproape oricine putea intra în reședința suveranului.
Siguranța Reginei era o prioritate pentru stat, dar nu în asemenea măsură încât să nu se poată ajunge la ea nicicum. Dimpotrivă. Supușii ei aveau un acces destul de facil la cel mai important om în stat. La acea vreme, n-a luat nimeni în seamă un set eficient de măsuri de protecție. De fapt, palatul nici măcar gard nu avea, motiv pentru care bețivii erau găsiți adesea pe proprietatea regală.
În aceste condiții, un anume Edward Jones a intrat în Palatul Buckingham ca la el acasă și nici măcar n-a fost împiedicat să se plimbe prin reședința regală și chiar să fure ce și-a dorit de acolo.
Boy Jones
BBC News ne informează că, în 2011, profesorul universitar Jan Bondeson a publicat cartea „Queen Victoria & the Stalker”, în care a povestit cum un puștan a intrat în palatul Reginei și i-a furat lenjeria intimă.
Edward Jones, denumit și „Boy Jones”, avea vreo 14 ani la momentul faptei și, după hainele murdare pe care le avea, s-a presupus că era coșar. Odată ajuns în palat, s-a bucurat de mâncarea aflată la discreție prin bucătăria regală, a ascultat discuții în sălile alăturate, și-a spălat hainele în chiuveta găsită pe-acolo și chiar s-a așezat, pentru o vreme, pe tronul regal.
După ce a făcut un asemenea tur prin palat, Boy Jones a ajuns în dalapul cu haine al Reginei Victoria și i-a furat lenjeria intimă. După cum ne informează BBC News din presa vremii, băiatul a fost prins de trei ori, iar, la tribunal, a recunoscut că fusese în vizită la palat de patru ori.
Într-una din aceste dăți, Edward a fost încolțit de un ofițer de securitate și, când era cât pe ce să fie prins, i-au căzut indispensabilii regali pe jos. Însă, pe cât de gravă era fapta lui, pe atât de greu de pedepsit era făptașul, pentru că până și judecătorul care se ocupa de cazul lui considera întreaga ilegalitate comisă atât de amuzantă, încât de-abia dacă se putea hotărî la o pedeapsă.
Pedeapsa primită
Jones a ajuns la închisoare, dar nu pentru mult timp. Apoi, după eliberare, s-a jurat că va face din nou totul posibil pentru a intra încă o dată în palat. Ca să scape de el, judecătorul l-a trimis pe o navă din Brazilia, apoi l-a forțat să-și ispășească pedeapsa în Australia. Până în ziua morții lui, Edward Jones a rămas „băiatul care a furat lenjeria intimă a Reginei”.