S-a aflat care este vârsta maximă până la care poate trăi un om! Ce spun datele?

22 februarie 2023   Curiozități

Cine trăiește 90 sau chiar 100 de ani este considerată a fi o persoană longevivă, dar specialiștii au aflat că oamenii pot să trăiască mai mult decât atât. Iată care este vârsta maximă până la care poate trăi un om, conform unui studiu! 

În timp ce multe studii au descoperit ce anume ne ajută să avem o viață lungă, o nouă cercetare ne spune și care este vârsta maximă pe care o putem trăi, desigur, dacă avem grijă de noi înșine. De asemenea, cercetătorii au aflat și cine trăiește mai mult, în cazul în care viața nu este scurtată de vreo boală sau de altă circumstanță. Să fie bărbatul sau femeia? 

Citește și: Ceaiurile longevității. Ce băuturi să consumi ca să trăiești mai mult 

Ce arată rezultatele studiului? 

Studiul a fost realizat de către specialiștii de la universitățile din Tilburg și Rotterdam. În cadrul cercetării, oamenii de știință au analizat vârsta la care au murit 75.000 de oameni din Țările de Jos, în ultimii 30 de ani, până în 2017. 

Rezultatele specialiștilor au indicat că femeile au șanse să trăiască mai mult decât bărbații, și anume pot atinge vârsta de 115 ani, în timp ce bărbații 114 ani.

Această descoperire corelează cu un alt studiu efectuat în America, unde cercetătorii au descoperit o categorie similară de durată de viață. Ei au stabilit că durata maximă de viață a unei persoane este de peste 90 de ani și, totodată, este puțin probabil să crească peste 115. Profesorul John Einmahl a spus, potrivit „Uniland‟: „Desigur, speranța medie de vârstă a crescut, dar plafonul maxim nu s-a schimbat‟. 

Există și excepții! 

În ciuda constatărilor, profesorul a recunoscut că există multe cazuri care încalcă regulile și trăiesc mai mult de 115 ani. De pildă, o franțuzoaică pe nume Jeanne Louise Calment, a trăit 122 de ani și 164 de zile, iar, în prezent, recordul pentru cea mai longevivă persoană din lume îl deține Maria Branyas Morera, în vârstă de 115 ani, scrie „Uniland‟. Morera locuiește, în prezent, într-un azil de bătrâni din Catalonia, Spania, dar s-a născut în San Francisco pe data de 4 martie 1907.

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe