Tainele echinocţiului de primăvară
Echinocţiul de primăvară – momentul când, teoretic, ziua e egală cu noaptea – marchează, la multe popoare, începutul unui nou an sau debutul sezonului cald. Deşi observat de mii de ani, fenomenul nu este nici azi uşor de înţeles.
Ce ştim despre echinocţiu? Că vine din limba latină, aequus însemând „egal“, iar „nox“, „noapte“, adică, „nopţi egale“. Momentul echinocţiului e definit ca punctul în care centrul Soarelui se intersectează cu o linie imaginară din cer, linie numită ecuator celest – practic, o proiecţie a ecuatorului pământesc în spaţiu. La momentul echinocţiului, o jumărate de planetă primeşte lumină, iar cealaltă este scăldată în întuneric. Tot atunci, durata zilei devine, practic, egală cu noaptea, peste tot pe glob. Fenomenul astronomic se produce de două ori pe an, la începutul primăverii şi al toamnei, în cele două emisfere ale globului pământesc. După cum îi arată numele, echinocţiul de primăvară marchează sezonul în care vin rândunelele, şi se produce în emisfera nordică (adică şi în ţara noastră) în luna martie – pe 19, 20 sau 21 martie, niciodată pe 22. Anul acesta, echinocţiul cade pe 20 martie.
Ziua e de fapt mai lungă ca noaptea
Aşa cum învăţăm din cărţi, la echinocţiu ziua durează la fel de mult ca noaptea, adică fix 12 ore. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai chiar aşa. Dacă ai avea răbdarea să măsori timpul care se scurge între răsăritul şi apusul soarelui la echinox, vei constata că ziua durează ceva mai mult de 12 ore, depăşind deci durata nopţii. De ce? Pentru că, dacă în calcule Soarele este considerat un punct luminos (se ia în considerare centrul lui), în realitate el este perceput ca o sferă. Când observăm un apus, spre exemplu, suntem de fapt cu ochii pe marginea discului solar, care mai rămâne puţin deasupra orizontului chiar şi când centrul Soarelui a trecut deja sub orizont. Această diferenţă între mişcările reale ale astrului şi percepţia noastră prelungeşte durata zilei cu câteva minute.
Un mister care a inspirat omenirea
Echinoxul, în special cel de primăvară, este o dată de referinţă în numeroase calendare populare din lume. În calendarul persan, echinoxul vernal (din luna martie) marchează noul an, Nowruz. Paştele evreiesc are loc, în general, în prima zi cu lună plină, după echinoxul de primăvară din emisfera nordică. Calendarul liturgic romano-catolic calculează ziua de Paşte ca fiind prima duminică după prima lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară (biserica foloseşte data de 21 martie ca dată de referinţă pentru echinocţiu). Cum biserica romano-catolică foloseşte calendarul gregorian, în timp ce majoritatea bisericilor ortodoxe (pe stil vechi) folosesc calendarul iulian, data precisă a Paştelui diferă în cazul celor două religii. În calendarele est-asiatice tradiţionale, echinocţiul vernal şi autumnal marchează mijlocul primăverii şi al toamnei, prilej de sărbătoare. Sărbătoarea recoltei este celebrată în Marea Britanie în duminica cu lună plină cea mai apropiată de echinocţiul din septembrie.
Echinocţiul pe planetă
Indiferent de emisfera în care trăim, e cunoscut faptul că oamenii celebrează, la echinocţiu, venirea primăverii şi sfârşitul lipsurilor cauzate de iarnă. Egiptenii au construit Marele Sfinx, astfel încât acesta să stea cu faţa spre răsărit, în ziua echinocţiului de primăvară. În Nordul extrem, echinocţiul vernal coincide cu începutul zilei polare, care va dura 6 luni. În mai multe ţări arabe, Ziua Mamei e sărbătorită cu prilejul echinocţiului din martie. La noi, echinocţiul de primăvară simbolizează Începutul, prin excelenţă. E promisiunea că natura va rodi, dând viaţă. Este marcat de ritualuri de primenire şi dă semnalul pentru începutul lucrărilor agricole de primăvară.
Ce este echiluxul
Din punct de vedere astronomic, se numeşte echilux momentul în care ziua e fix egală cu noaptea. Fenomenul se întâmplă cu câteva zile mai devreme sau mai târziu faţă de momentul echinocţiului, în funcţie de anotimp şi de emisferă.