Un doctor dezvăluie ce se întâmplă cu trupul înainte de moarte

8 aprilie 2024   Curiozități

Cu puțin timp înainte de moarte, trupul uman trece prin mai multe schimbări, iar un fost medic dezvăluie ce semne arată că se apropie sfârșitul vieții. 

De-a lungul timpului, mai mulți medici și-au exprimat convingerile cu privire la momentul morții, însă Dr. Kathryn Mannix, care a lucrat timp de 30 de ani în îngrijirea paliativă, a oferit recent mai multe detalii despre sfârșitul vieții. 

Citește și: Greu de ucis. Un singur om a supraviețuit unei execuții și povestește totul! 

Invitată în emisiunea „Women’s Hour‟ de pe BBC, Dr. Kathryn Mannix, care a scris mai multe cărți despre acest subiect, a dezvăluit că lucrează la un scurtmetraj, intitulat „Dying for Beginners‟, unde abordează temerile oamenilor despre sfârșitul vieții lor. Cu această ocazie, ea a spus și care este prima schimbare care se observă pe trup cu puțin timp înainte de moarte:

Vezi și: Ce înseamnă să îți donezi trupul după moarte 

„Primul lucru care poate fi observat este că organismul începe să rămână fără energie, ca atunci când ai un telefon mobil vechi, fără baterie încărcată. Îl bagi în priză și el tot nu se încarcă. Nu îți este foame, nu îți este sete. Nu mănânci pentru că trupul se află pe moarte. Treptat, oamenii devin inconștienți, adică trec într-o stare mentală în care nu se gândesc la nimic și nu știu nimic.‟ 

De asemenea, ea a vorbit în emisiune și despre secrețiile respiratorii terminale, cunoscute și sub numele de „zdrănător al morții‟:

„Respirația își modifică ritmul, devine profundă, iar apoi, treptat, lentă. Apoi respirația are un ritm rapid și, din nou, lent. Dacă nu ați văzut asta până acum, ați putea crede că persoana respiră superficial, însă se luptă să respire sau gâfâie‟. Medicul a dezvăluit că acest lucru se întâmplă într-o etapă de de „inconștiență profundă‟, așa că momentul morții nu este atât de înfricoșător, așa cum este descris în filmele de la Hollywood. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe