Ziua cu cele mai mici șanse să faci sex! Ce este „iarna vaginului”!
Experții susțin că au identificat cea mai ghinionistă zi din tot anul în ceea ce privește șansele cuiva să aibă relații intime cu altcineva. Și acea zi a fost pe 15 decembrie!
În urma analizei făcute după ce s-au strâns informații despre cererea de pilule de a doua zi sau de teste pentru bolile cu transmitere sexuală, s-a ajuns la concluzia că 15 decembrie este data în care cei mai puțini oameni fac sex.
Cel care a făcut această cercetare este medicul Babak Ashrafi, din Marea Britanie, care a tras această concluzie din simplul motiv că ziua de 16 decembrie e cea în care lumea are nevoie cel mai puțin de servicii medicale ce implică o activitate sexuală desfășurată înainte. Adică cu o zi înainte, pe 15 decembrie. Cu alte cuvinte, nu ai nevoie de medic, de pilule de a doua sau de vreun test pentru bolile transmisibile sexual dacă nu ai avut relații intime cu nimeni, nu?
Această concluzie este destul de logică, având în vedere că tendința oamenilor de-a fi intimi în lunile de iarnă este mai mică decât în restul anului. Unul dintre motivele pentru care libidoul nostru are de suferit în sezonul rece este chiar… „iarna vaginului”, așa cum au denumit-o cei care lucrează în domeniul medical.
Ce este „iarna vaginului”? Apare când aerul rece și uscat face ca organele noastre genitale să intre în… „hibernare”.
„Temperaturile joase fac ca pielea și părul să devină uscate și deshidratate, dar nu multă lume știe că schimbarea temperaturii poate avea efect și asupra vaginului”, a început să ne explice doctorul Ashrafi.
Lipsa umidității din aer poartă parte din vină pentru această situație… deloc sexy. La fel și faptul că folosim cum mai mult încălzitoarele în încăperi decât în restul anului. „Vaginul și zona înconjurătoare pot deveni uscate, iritate și pot provoca mâncărimi, lucruri care duc cu siguranță la un act sexual inconfortabil”, a adăugat medicul.
Un alt motiv al apariției „iernii vaginului” este stresul crescut din perioada Sărbătorilor de iarnă. „Grijile și stresul au efect direct asupra libidoului nostru, motiv pentru care trebuie să învățăm să ne gestionăm mai bine stresul din viața noastră”, a continuat expertul să ne lămurească.
Zilele scurte, cu mai puțin timp petrecut în lumina zilei, ne pot afecta ritmul cardiac și somnul. Iar, dacă nu ne odihnim destul, avem de-a face cu probleme atât medicale, cât și psihice. Starea noastră de peste zi se schimbă și nu în bine, ceea ce nu e de dorit pentru niciun partener de viață, nu-i așa?
„Mai puțină expunere la lumina soarelui și timpul crescut petrecut în casă pot declanșa o lipsă de vitamine, iar lipsa de vitamine te face să te simți obosit mai mult decât e cazul. Și, cu un nivel al energiei scăzut, cui îi mai pasă de sex, nu-i așa?”, ne întreabă doctorul Ashrafi.
Pentru înlăturarea uscăciunii vaginale, medicul recomandă lubrifianți și, dacă problema persistă și după aplicarea produsului intim, e necesară discuția cu un medic specialist pentru a trece mai ușor peste „iarna vaginului”.
Iar, în ceea ce privește cea mai ghinionistă zi din an pentru cupluri, ei bine, stă în puterea noastră să transformăm ziua de 15 decembrie în… ceea ce ne dorim noi.
foto - Shutterstock