Atentatul asupra Regelui Charles. Două gloanțe s-au tras asupra lui!

22 septembrie 2022   Evenimente

În ceea ce o privește pe regretata regină, au existat trei încercări de-a i se curma viața în cele șapte decenii de domnie ale Majestății Sale, susține The Mirror. Iar fiul cel mare al Elisabetei a II-a n-a fost nici el scutit de asemenea emoții. Regele Charles al III-lea – a cărui încoronare ne așteptăm să o urmărim în 2023 – a fost atacat în Australia pe vremea când era doar un prinț.

Actualul monarh britanic a scăpat nevătămat după ce două gloanțe au fost trase cu pistolul spre el pe 26 ianuarie 1994. Prințul Charles se afla în turneu de Ziua Australiei, în Sydney, când întreaga nebunie s-a petrecut.

Charles era invitat de onoare la Australia Day Awards când exista ditamai criza cu niște refugiați din Cambodgia în plină desfășurare, care cereau exil în Australia. Ce legătură are acest lucru cu atacul asupra prințului britanic?

În ziua în care prințul se pregătea să vorbească mulțimii adunate cu ocazia Zilei Australiei, un student din Cambodgia, David Kang pe numele lui, a ieșit din rândul oamenilor cu un pistol în mână și a tras două gloanțe spre actualul rege. S-a dovedit că cele două gloanțe erau oarbe, însă nimeni nu știa în acele momente de pură groază.

Se pare că Charles și-a păstrat calmul în timp ce Kang se apropia de scenă, se oprise din discurs doar ca să-și aranjeze butonii de la cămașă. Studentul de 23 de ani a fost imediat pus la pământ de echipa de intervenție prezentă la eveniment și de bodyguarzii prințului. Kang a fost găsit vinovat pentru amenințare cu violența și a fost condamnat la 500 de ore de muncă în folosul comunității.

Cu toate că e puțin probabil să poată muri cineva din cauza unor gloanțe oarbe, nu este exclusă rănirea victimei totuși. Kang a dezvăluit ulterior motivul gestului său violent. Se pare că s-a decis să-l atace pe prinț din cauză că-și făcea griji cu privire la criza refugiaților din Cambodgia. Tabloidul britanic The Mirror a adăugat la explicații că studentul atacator suferea din cauza depresiei la acea vreme.

Deși Charles nu fusese rănit în urma atacului, întregul incident a declanșat un scandal de proporții între Palatul Buckingham, Scotland Yard și poliția din Australia, pentru simplul motiv că a existat o verigă lipsă în lanțul securității regale.

Prim-ministrul australian de-atunci, Paul Keating, și-a exprimat, în mod public, regretul și jena pe care o simțea când a aflat ce se întâmplase în țara lui. Însă era de părere că studentul n-avea de gând să-l omoare pe Charles.

foto - Shutterstock

Mai multe