Seamănă? Simon Charles Dorante-Day pretinde că e fiul din flori al cuplului regal!
Un australian de origine britanică susține că este copilul din flori al Regelui Charles al III-lea și al Reginei Consoarte Camilla, iar acum, când întreaga familie regală britanică este sub lupă, își dă și el cu părerea despre felul în care este organizată înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a și își face cunoscute pretențiile.
Inginerul Simon Charles Dorante-Day, de 56 de ani, a fost adoptat la 8 luni și a aflat adevărul despre familia sa biologică mai târziu în viață, când bunica lui adoptivă se afla pe patul de moarte și n-a mai vrut să țină secretul doar pentru ea. Care era secretul? Că Simon este fiul secret al lui Charles cu Camilla!
Omul și-a dorit de ani întregi să afle adevărul despre originea lui și acest lucru se poate întâmpla doar dacă poate convinge pe cineva din familia regală britanică să facă un test ADN, care să demonstreze moștenirea sa genetică. Pentru a-și vedea visul cu ochii, Simon a apelat la un avocat pentru a-l ajuta în demersul său, având în vedere că scrisoarea pe care acesta i-o adresase Reginei Elisabeta a II-a, pentru a clarifica situația, a rămas fără răspuns.
„Faptul că Charles l-a numit pe William Prințul de Wales este o lovitură sub centură”, a comentat Dorante-Day evenimentele zilei pentru News7. „Nu vreau să simt așa, dar asta se întâmplă. Sunt de părere că minimum ce poate Charles să facă e să-mi dea un răspuns, să mă recunoască. Dacă tot îi dă lui William un astfel de titlu, să-mi răspundă și mie, nu? Unde este testul ADN? Dacă nu ești tatăl meu, demonstrează acest lucru!”, a continuat acesta pe un ton categoric.
Simon Dorante-Day s-a născut în Marea Britanie
Australianul e hotărât să meargă mai departe cu demersul lui juridic pentru a-l obliga în vreun fel pe actualul rege al Marii britanii să facă un test ADN. „Am avut o discuție cu un judecător despre Charles și despre un aspect important - dacă monarhul este deasupra legii în astfel de chestiuni sau nu. Răspunsul este negativ. În plus, Camilla și familia ei cu siguranță că nu sunt protejați de lege”, a explicat Dorante-Day.
Dorante-Day s-a născut în Portsmouth, Marea Britanie, pe 5 aprilie 1966 și a fost adoptat la 8 luni, înainte ca familia sa să se stabilească în Australia. Ambii bunici adoptivi ai lui au lucrat pentru Regină și Prințul Philip într-una dintre reședințele regale, iar el susține că bunica sa adoptivă i-a spus că el este fiul nelegitim al lui Charles cu Camilla.
Simon susține că Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă și-au început relația amoroasă în 1965, cu un an înainte ca el să se nască. Tot el declară că Charles fusese trimis într-o deplasare în Australia cu nouă luni înainte ca el să vină pe lume.
Inginerul de origine britanică continuă cu declarațiile uimitoare. Acesta dezvăluie presei că mama lui biologică, adică Camilla, l-a păstrat până la opt luni, ascunzându-l de lume cu ajutorul familiei regale britanice, și că a existat o condiție atunci când a fost adoptat – ca numele lui, Simon, și al lui Charles să nu fie schimbate.
Camilla și Charles s-au întâlnit când Simon avea deja cinci ani
Când a făcut 8 luni, s-a aranjat astfel încât fiica unui angajat regal – adică bunica adoptivă a lui Dorante-Day – să-l ia în grija sa. Totuși, ceea ce se știe în mod oficial este că cei doi soți actuali, Camilla și Charles, s-au întâlnit când Simon avea deja cinci ani. Atunci Simon minte?
Camilla s-a măritat, într-un final cu Charles în 2005, la 10 ani de la divorțul ei cu Andrew Parker Bowles dinn 1995.
Dorante-Day a ținut să le spună urmăritorilor lui de pe Facebook câteva cuvinte săptămâna trecută, când Regina Elisabeta a II-a a murit. „Ca oricine de pe planeta asta, sunt afectat și întristat de moartea ei”, a scris acesta online vinerea trecută. „De când s-a aflat despre moartea bunicii mele Lilibet, am fost inundat de un val de mesaje de condoleanțe. Mulțumesc pentru cuvintele voastre frumoase!”, a conchis acesta.
Foto - Facebook/ Simon Charles Dorante-Day