Bun venit pe lume persoanei cu numărul 8 miliarde! Fetița s-a născut ieri

16 noiembrie 2022   Evenimente

Ieri, pe 15 noiembrie 2022, a venit pe lume persoana cu numărul opt miliarde! Iar ONU a confirmat că populația globală a atins ieri un moment istoric.

Cea de-a opt miliarda persoană din lume – dacă ne putem exprima așa – este o fetiță născută în Filipine. Se numește Vinice Mabansag și a văzut, pentru prima dată, lumina soarelui la maternitatea Dr. Jose Fabella din Tondo, Manila.

Comisia pentru Populație și Dezvoltare din Filipine a fost prezentă la nașterea micuței și i-au oferit lui Vinice titulatura simbolică după ce aceasta a deschis pentru prima dată ochii la ora 1.29 noaptea. Autoritățile filipineze au marcat momentul istoric chiar în maternitate.

ONU n-a confirmat încă persoana cu numărul 8 miliarde, cu toate că a făcut-o dățile trecute, când s-au născut persoana nu numărul 7 miliarde sau cea care a fost a șasea miliarda persoană de pe pământ.

Ca să ne facem o idee cât de repede s-a extins popuația lumii, trebuie să știm că, în 1950, eram doar 2,5 miliarde de oameni la nivel global. Cei care au fost denumiți persoanele cu numărul 5 miliarde, 6 miliarde și 7 miliarde au venit pe lume în anul 1987, 1999 și, respectiv, 2011.

Persoana cu numărul 6 miliarde a fost Adnan Mevic, născut în Bosnia-Herzegovina, care a recunoscut că asemenea titulatură l-a făcut faimos pe durata întregii sale vieți. Tocmai datorită faptului că a marcat un moment istoric planetar a putut să-și cunoască idolul, pe Cristiano Ronaldo, mult mai ușor.

Adnan a dat o declarație pentru presă ieri cu privire la momentul istoric atins pe 15 noiembrie. „E destul de mult!”, a declarat acesta făcând referire la creșterea populației globale. „Nici nu știu cum va reacționa planeta noastră minunată la acest număr de oameni!”, a ținut acesta să adauge.

Departamentul Populației din ONU a dezvăluit că populația va continua să crească în deceniile care vor urma, iar speranța de viață va crește și ea la 77,2 ani până în 2050. Odată cu această creștere a speranței de viață și a numărului oamenilor fertili, ONU prezice că vom atinge 8,5 miliarde de oameni în 2030 și 9,7 miliarde de oameni în 2050. Vârful de 10,4 miliarde de oameni este calculat că se va atinge în anii 2080.

Cu toate astea, creșterea populației globale este mai mică decât a fost în trecut. Vârful s-a înregistrat în anii ’60, iar, în 2020, creșterea scăzuse la sub 1%, ne informează Rachel Snow de la Departamentul Populației din ONU.

„Am ajuns la un anumit nivel, în întreaga lume, în care, în majoritatea țărilor și majoritatea populațiilor, o femeie naște în jur de 2,1 copii în toată viața ei”, a afirmat aceasta.

Cu toate că 8 miliarde de oameni pare enorm, ei bine, creșterea populației globale are cea mai mică viteză din 1950 și a scăzut, pentru prima dată, la sub 1%, la începutul pandemiei. Ne-a luat 12 ani ca să trecem de la 7 miliarde de oameni pe pământ la 8 miliarde, rata fertilității și „rata de înlocuire” a persoanele în vârstă cu unele nou-născute scăzând mult în ultimii ani.

foto - Shutterstock

Mai multe