Ce este „Annus Horribilis”? Regina Elisabeta a II-a l-a declarat!

31 iulie 2023   Evenimente

Regina Elisabeta a II-a a declarat 1992 „Annus Horribilis”, adică „anul oribil”, în discursul său care a marcat 40 de ani de domnie. Ce s-a întâmplat atunci?

„1992 nu este un an despre care îmi voi aminti cu plăcere. După cum îl descria și un cospondent de-al meu, a fost «Annus Horribilis»”, a conchis fostul suveran britanic. Ce-a fost atât de oribil în 1992?

În primul rând, mariajele a trei dintre cei patru copii ai Reginei Elisabeta a II-a s-au încheiat în acel an, palatul pe care regretatul monarh britanic îl considera casa ei a ars parțial, au fost făcute publice conversații intime dintre Prințesa Diana și Prințul Charles și amanții lor, ceea ce a iscat un scandal-monstru și i-a determinat pe contribuabilii britanici să se gândească serios dacă mai era echitabil să sprijine finanaciar monarhia.

În martie 1992, fiul reginei, Prințul Andrew, s-a despărțit de soția sa, Sarah Ferguson, care a apărut, doar câteva luni mai târziu, în tabloidele vremii fără sutien și cu un afacerist american care-i săruta picioarele în Sudul Franței.

În aprilie, singura fiică a reginei, Prințesa Anne, a divorțat de Mark Phillips, cel care-i fusese soț timp de 18 ani. Iar, în decembrie același an, Prințul Charles, moștenitorul de-atunci al tronului, s-a despărțit de Prițesa Diana, după un an de „Război între Prinții de Wales”.

Cartea „Diana – povestea ei adevărată”, scrisă de Andrew Morton, a făcut senzație în 1992. De acolo a aflat marele public că o anume Camilla Parker Bowles era amanta Prințului Charles și că Lady Di suferea din cauza a tot felul de tulburări mentale și a bulimiei.

„Cartea lui Morton a distrus acel mister al monarhiei”, dezvăluia Carly Ledbetter, jurnalist la HuffPost pe probleme regale. „Monarhia era plină de haos, umană și deloc impenetrabilă precum credeam până acum cu toții”, a conchis acesta.

După câteva convorbiri private dintre Prințesa Diana și iubiții ei, cărora se plângea că „am făcut atâtea pentru familia asta”, publicul britanic a fost realmente șocat să afle, în noiembrie 1992, ce vorbea Prințul Charles cu amanta lui și cum îi spunea că voia să fie atât de apropiat de ea ca un… tampon. „Tampongate” sau „Camillagate” a afectat din plin imaginea familiei regale britanice.

Toate acestea au culminat cu incendiul de pe 20 noiembrie 1992, de la Castelul Windasor, care a ars timp de 15 ore și a provocat pierderi în valoare de 50 de milioane de euro la casa regală istorică, construită de William Cuceritorul în 1070.

„Discursul Annus Horribilis” al Reginei a marcat încheierea celui de-al 40-lea an de domnie al Elizabetei a II-a, care a apelat, din disperare, la „puțină bunătate, umor și înțelegere” din partea supușilor ei.

Foto - Shutterstock

Mai multe