De ce a refuzat Kevin Hart să meargă în spațiu?

18 octombrie 2022   Evenimente

În emisiunea Late Late Show, cu James Corden, actorul a evitat să mănânce lucruri dezgustătoare, iar, în cadrul show-ului The Tonight Show, s-a speriat de un fluture. Comicul american pare că se sperie și de umbra lui. Nici nu-i de mirare că a refuzat una dintre cele mai mari aventuri care există pe acestă lume – călătoria în spațiu!

Kevin a primit o ofertă de nerefuzat pentru cei mai mulți dintre noi – un bilet dus-întors cu o rachetă care să iasă din atmosfera Pământului. Însă starul hollywoodian a spus „pas” propunerii primite o dată în viață. De ce?

„Mi s-a oferit un loc într-o rachetă care merge în spațiu, iar oferta a fost făcută cu condiția de a documenta experiența ca o vedetă ce sunt”, a dezvăluit actorul într-un episod al podcastului Straight From the Hart. „Ziceau că voiau ca eu să documentez întreaga mea experiență de la început până la sfârșit”, a continuat acesta să explice.

Întreaga călătorie nu avea să fie una îndelungată, actorului punându-i-se în vedere că întregul drum avea să dureze o oră și jumătate petrecută în spațiu. Însă, chiar și pentru asemenea călătorie inedită, timpul de pregătire este extrem de lung. „Mi-au spus că trebuie să fiu disponibil pentru a învăța tot felul de chestii un număr de zile – în jur de 30-45 de zile petrecute cu o echipă, după care zborul de circa 60-90 de minute”, a povestit starul.

O astfel de deplasare este visul multor oameni, care ar fi în stare să plătească enorm pentru a călători în spațiu. De pildă, când miliardarul Richard Branson a început să vândă bilete pentru Virgin Galactic oamenilor obișnuiți, ca să meargă la vreo 80km distanță de atmosfera terestră, un bilet se vindea cu 450.000 de dolari! O avere!

Ei bine, Kevin Hart avea oportunitatea de-a merge în spațiu fără să plătească niciun cent, însă tot n-a vrut. Biletul lui ar fi fost achitat prin filmulețul documentar pe care comicul l-ar fi filmat în toată călătoria sa. Mai mult, actorul ar fi fost plătit pentru a realiza acea documentare inediată.

„Știți ce le-am spus?”, ne întreabă Hart. „Le-am spus că aș vrea să știu ce zic statisticile, care e reportul rachetelor care se întorc nevătămate față de cel al celor care nu reușesc să se întoarcă pe Pământ. Spre ce înclină balanța – spre misiunile de succes sau cele care nu au succes?”, a dezvăluit vedeta.

„Numărul de misiuni de succes e cam la fel cu cel al rachetelor fără succes”, a explicat cel care consideră turismul spațial prea periculos la acest moment. El a ținut să adauge că refuză oferta acum, însă n-o va mai face și în viitor, când va fi bătrân și nu va mai avea atât de multe de pierdut.

„Când o am vreo 60-65 de ani, copiii mei o să aibă o anumită vârstă și ei, după ce am văzut… toate florile înflorind și mi-am trăit viața, e ceva ce merită bifat. Dar acum, când îi am pe aștia mici, neah, nu mă pot juca de-a spațiul deocamdată!”, a conchis comicul.

Ceea ce nu știe, poate, Kevin e că toate călătoriile spațiale din 2001 până în ziua de azi au avut succes, nu s-au întors cu niciun rănit acasă, nu s-au pierdut vieți omenești.

Foto - Shutterstock, Instagram

Mai multe