De Halloween, aici ai cele mai multe șanse să vezi o fantomă! Cele mai bântuite locuri

31 octombrie 2024   Evenimente

Care este cel mai bântuit aeroport și unde se află holul în care poți găsi o femeie care este trasă de păr? Toate aceste informații sunt divulgate de un expert în paranormal, de Halloween!

Pentru cei care cred în viața de după moarte, întâlnirile cu fantomele sunt o experiență perfect normală. Însă, în cele mai multe cazuri, totul este o închipuire, o fabricație a propriei minți. Abia în unele cazuri, nu se poate explica logic ce se întâmplă. Nu spunem noi asta, ci un absolvent de Cambridge, un expert în activitate paranormală și viață spirituală, un scriitor de mare succes din acest domeniu… înfricoșător.  

Ce se întâmplă la metrou?

Trec milioane de oameni prin stațiile și tunelurile subterane ale metroului, dar numai cei curajoși îndrăznesc să-și petreacă o noapte acolo. Și iată de ce! În Londra, există o stație anumită de metrou, care ar fi cea mai bântuită din lume. Se numește Aldgate și a fost construită pe un loc unde au fost înmormântate multe cadavre în timpul epidemiei de ciumă din 1665. Sinistru e că mai mulți pasageri aud tot felul de gemete în acea stație și-n ziua de azi…

Fantoma lui Sarah Whitehead se pare că ar bântui stația Bank Tube, tot din Marea Britanie. Fratele ei a lucrat pentru Banca Angliei și a fost executat în 1812, iar pierderea lui a făcut-o pe Sarah să-și piardă mințile. Ani la rând, ea a vizitat banca și-a cerut să-și vadă fratele…

Nici aeroportul nu e lipsit de activitate paranormală…

La Heathrow se întâmplă lucruri necurate! Un bărbat în costum negru și pălărie, care pare un om de afaceri, pare că îți caută la nesfârșit servieta. Toată nebunia a început în 1948, când angajații aeroportului l-au văzut pe bărbat pe pista de aterizare, câutându-și geanta, după ce avusese loc un accident groaznic.

19 oameni au murit când un avion a căzut și-a explodat și au fost doar trei supraviețuitori după accidentul teribil. De-atunci, fantoma a fost văzută de multe ori. Tot întreabă oamenii unde e servieta lui și, când cineva se apropie de el, dispare…

În Dalston Hall, a fost zărită o femeie care a trasă de păr de-a lungul unui coridor. Se pare că femeia ar fi trăit prin anii 1500. Era o curtezană care a fost aruncată de la fereastră din nu se știe ce motive. Cert e că bântuie încă holurile din acea clădire și îi înspăimântă pe toți cei care vizitează locul.

foto - Shutterstock

Mai multe