Episodul din „Star Trek” interzis 34 de ani. Are de-a face cu o prezicere pentru 2024

4 martie 2024   Evenimente

Ficțiune sau realitate posibilă? Serialul SF a emis o ipoteză pentru anul acesta, care a stârnit mari probleme la cel mai înalt nivel.

Episodul 12 din sezonul trei al „Star Trek”, intitulat „The High Ground”, a fost realizat în 1990 și are ca subiect o organizație de teroriști care capturează membrul navei spațiale Federation Starfleet în încercarea de a-și pune în practică planurile.

Episodul cu pricina a fost difuzat o singură dată în Irlanda, după care a fost interzis. De ce? Pentru simplul motiv că atacă un subiect extrem de delicat pentru această națiune. Personajul android Data, jucat de Brent Spiner, susține că „unificarea Irlandei în 2024” este un exemplu de scop politic atins prin violență.  

Au crescut grijile în privința consecințelor unei asemenea idei, emise în timpul episodului cu pricina, încât episodul respectiv a fost interzis în Irlanda în ultimii 34 de ani. Episodul controversat din „Star Trek” a fost difuzat în Statele Unite, apoi a fost interzis la BBC și la RTV din Irlanda.

O variantă cenzurată a episodului a fost difuzată pe Sky, în 1992, în care a fost scoasă acea replica controversată a lui Data. Decizia de-a fi interzis episodul cu pricina arată freamătul politic din 1990, când existau amenințări teroriste din partea IRA, care voia eliberarea regiunii de nord a Irlandei de sub conducerea britanică.  

Melinda M Snodgrass, care a scris scenariul acelui episod „Star Trek”, a recunoscut că povestea se asemăna în mod voit cu situația din Irlanda de Nord, în anii ’90. Ea a spus că și-a dorit detalierea ideii că „ceea ce pentru unii cineva e luptător pentru libertate, pentru altcineva e terorist”. Însă cu ce risc?! De-a provoca mari discuții în politica internațională.

Primul sezon al serialului „Star Trek” a apărut în 1966, iar, al doilea sezon, „Star Trek: The Next Generation” a fost difuzat între 1987 și 1994. În momentul de față, BBC nu-și explică interzicerea episodului cu pricina, având în vedere că ataca o problemă din trecut, însă nimeni nu-și mai dorește tulburarea climatului politic actual, care și așa e destul de cutremurat de situații conflictuale care pot escalada oricând.

foto - Star Trek imdb

Mai multe