Pinar Deniz si Kaan Urgancioglu îți dezvăluie „Secrete de familie‟
Difuzat vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, serialul „Secrete de familie‟ are în rolurile principale doi actori, deja cunoscuți de iubitorii producțiilor turcești – Pinar Deniz și Kaan Urgancıoğlu.
Am intrat în culise și am aflat, în exclusivitate, care este atmosfera în spatele camerelor de filmat.
În serial, o interpretezi pe Ceylin, o tânără avocată, puternică și curajoasă. Cum ai reușit să intri in pielea acestui personaj?
Fiecare personaj înseamnă o lecție care se reflectă pozitiv în viața mea. De când mă știu am fost un om care crede cu tărie în justiție, în susținerea oamenilor, în a aduce în prim-plan problemele oamenilor mai puțin vizibili. Ceylin este o femeie puternică, o profesionistă și crede că fiecare om are dreptul la a fi apărat, la a fi ascultat. Are și o latură sensibilă, este dedicată familiei și ar face orice pentru cei dragi ei. M-am regăsit în aceste două fațete ale personalității ei. Ca și Ceylin, eu provin dintr-o familie cu mai mulți frați, mai am două surori și doi frați, am fost crescută cu valori conservatoare. Și mie mi-a fost dificil, de-a lungul vieții, să mă conectez cu propriile emoții și credeam că nimeni nu trebuie să mă vadă plângând. M-am regăsit mult în acest personaj. Ceylin m-a învățat că a fi puternică nu înseamnă să îți anulezi emoțiile, că a greși este uman. Ea reușește să învingă durerea pierderii surorii ei, să aibă curajul de a face ceea ce este corect și am învățat și eu de la ea aceste lucruri. Personajul acesta, Ceylin, face parte din procesul meu de maturizare.
Violența împotriva femeilor reprezintă un fenomen global, iar serialul abordează această temă. Tu cum privești lucrurile?
Cred că fiecare dintre noi are o responsabilitate față de societate. Indiferent de domeniul în care activăm, trebuie să contribuim la însănătoșirea societății în care trăim. Îmi doresc să spun povești despre femei puternice și sigure pe ele.
Pe platourile de filmare cum este atmosfera? Cum este să joci alături de Kaan Urgancıoğlu, care interpretează rolul unui procuror respectat?
Este o atmosferă extraordinară, pentru că îi cunosc deja pe mulți dintre colegii mei, drumurile noastre s-au mai intersectat, de-a lungul timpului. Ne dorim să oferim publicului o experiență extraordinară urmărind intriga plină de răsturnări de situație care se țese cu fiecare episod. Eu sunt o persoană foarte activă și energică, mă încarc cu energia celor din jur. Kaan este foarte echilibrat și ne completăm extraordinar pe platourile de filmare. Nu suntem la primul proiect împreună, am mai colaborat (n.r. –pentru serialul „Aşk 101‟). Personajele noastre din „Secrete de familie‟ au personalități la pol opus și cred că asta se vede și în serialul „Secrete de familie‟. Ceylin este foarte energică, îmi place ca lucrurile să se întample într-o anumită dinamică, iar procurorul este un barbat analitic, calm și echilibrat.
Cum a fost copilăria ta? Ce îți doreai să devii?
În copilărie am fost un copil timid. Îmi plăcea mult să cânt. Mătușa mea este cea care m-a înscris la o agenție de talente. La acel moment eram consultant de vânzări. Am decis să urmez o școală de actorie, chiar dacă la acel moment credeam că voi apărea doar în reclame, dar doream să fac totul perfect. Eram la un casting, am auzit că se fac audiții pentru serialul „Patria mea ești tu!‟, așa că i-am spus managerului meu că doresc să particip. Am participat, am fost selectată la prima audiție și de acolo lucrurile s-au petrecut într-un mod firesc.
Ce altă profesie ai fi ales atunci?
Sunt pasionată de psihologie, mă fascinează misterul comportamentului uman, așa ca mi-ar placea să fiu psiholog. Sunt mai degrabă interesată de ceea ce oamenii nu spun decat de ceea ce spun. Nu suntem ceea ce părem a fi.
Nu putem să nu îți remarcăm frumusețea naturală. Cum reușești să te menții? Ai operații estetice?
Mulțumesc! Chiar sunt adepta aspectului natural și, atunci când nu lucrez, nu apelez la machiaj. Nu am nicio intervenție estetică, dar nu sunt împotriva lor. Nu pot spune că fac ceva special. Nu am un regim alimentar foarte sănătos, dar îmi place să fac mișcare. Este adevărat ca încep să fiu mai atentă cu dieta mea pentru că am înțeles că un regim echilibrat este important atât pentru un fizic, cât și pentru un psihic sănătos. Cel mai important pentru mine, chiar și în zilele în care nu port machiaj, este să mă demachiez. Pentru mine contează să simt pielea curățată și hidratată.
Care este relația ta cu rețelele sociale? Am văzut că ai publicat fotografii în care apari nemachiată.
Rețelele sociale au niște reguli nescrise la care cu greu m-am adaptat. Împărtășesc crâmpeie din viața mea așa cum este ea, dar păstrez și o parte a vieții mele în privat. Nu îmi expun întreaga viață. Da, pun foarte multe poze și filmulețe needitate pentru ca eu cred că oamenii ar trebui să fie fericiți așa cum sunt, cu felul în care arată.
Citește și Actriță din „Gossip Girl”, născută în închisoare? Ambii ei părinți au ajuns după gratii!
Ce te face fericită?
Mă bucur de fiecare dimineață când am timp să beau cafeaua liniștită, îmi place să merg singură într-un loc liniștit și să savurez o carte. Cred că trebuie să învățăm să ne bucurăm de fiecare clipă pe care viața ne-o oferă. Îmi bucur sufletul cu o vizită la un muzeu, la o expoziție și mă emoționează să vizionez spectacole de teatru, mă încarc cu energia actorilor de pe scenă și cu cea a publicului.
Cum te încarci cu energie pozitivă?
Cred în energia fiecăruia dintre noi și în faptul că lăsăm o parte din energia noastră în fiecare loc prin care trecem. Îmi place să merg la Hagia Sofia și să rătăcesc prin locuri istorice, să îmi imaginez oamenii care au trecut de-a lungul istoriei. Îmi place să merg în muzee și să „rătăcesc‟ prin poveștile altora. E ca și cum sufletul meu călătorește mereu în vremuri diferite.
Kaan, cum ai primit propunerea de a apărea în serialul „Secrete de familie‟, unde îl interpretezi pe procurorul Ilgaz. Te regăsești în acest personaj?
Mi-a plăcut scenariul din prima clipă de când l-am primit, am început să citesc și nu am putut să-l mai las din mână. Am multe în comun cu acest personaj. Analizez situațiile de viață din toate perspectivele, și eu am multe prejudecăți de care nu sunt conștient și încerc să le testez și să le corectez. Mă refer la cele legate de vremurile și circumstanțele pe care le trăim cu toții în prezent. Ca și Ilgaz, cred că regulile trebuie respectate, dar în această conviețuire sociala trebuie să ajustăm propriile păreri, pentru că o situație poate fi privită din mai multe perspective și nu este bine să ne limităm doar la propria judecată. Ca și Ilgaz, am dese confruntări cu mine însumi.
Te poate interesa și David Schwimmer și Matt LeBlanc, din „Prietenii tăi”, au avut aceeași iubită?
Ce ne poți spune despre colega ta, Pinar Deniz? Cum este să lucrezi alături de ea?
Pinar este o actriță extrem de talentată, o femeie foarte veselă și placută. Are energie, are curiozitate, are umor. Este respectuoasă, serioasă, entuziastă și foarte muncitoare. Mă bucur că acest proiect ne-a readus pe același platou de filmare, este o plăcere să lucrezi cu ea. Acceptă criticile, învață din ele și împărtășește cu cei din jur dacă este nevoie.
@Kanal D