Seară de neuitat în doi. Cum organizezi o cină romantică
Valentine's Day sau Sfântul Valentin este o ocazie bună de a-ţi surprinde iubita cu o cină romantică. Şi, dacă timpul nu-ţi permite să o pregăteşti ca la carte, mai ai o şansă de Dragobete. Aşa că iată cum organizezi o ieşire romantică reuşită, pas cu pas.
1. Alege locaţia pentru cina romantică
Primul pas pentru a organiza o cină romantică este să alegi locaţia, apoi toate pregătirile se vor face ţinând cont de locul în care vă veţi întâlni.
Ai trei variante din care poţi alege: la restaurant, acasă sau într-un loc deosebit, precum un vapor sau într-un loc drag vouă.
Cea mai uşoară alternativă pentru ţine este organizarea cinei la restaurant, mâncarea va fi gătită de un bucătar profesionist, vinul sau şampania vor fi bine alese, tot ceea ce ar trebui să faci tu este să te gândeşti ce vă place şi să alegi locul.
Îţi mai aminteşti prima dată când ţi-ai dat întâlnire cu partenerul tău? A fost o experienţă interesantă sau nu? Recreaţi prima voastră întâlnire. Aşa vă veţi da seama cât de mult a avansat relaţia voastră.
Dacă eşti priceput cât de cât în bucătărie, atunci găteşte tu pentru ea. Efortul tău va fi apreciat, chiar dacă preparatele nu ies impecabil.
Dacă locuiţi deja împreună, poţi începe cu surprizele încă de dimineaţă. Îi oferi micul dejun la pat, iar seara o poţi surprinde cu cina. Va fi mai mult decât încântată să găsească masa pregătită, muzică bună şi lumânări. Mai ales că nu se va aştepta la asta.
Citeşte şi: Secretele romantismului
Reţine faptul că cina pregătită de tine ar trebui să o imite una de la un restaurant. Trebuie să cumperi ingredientele din timp pentru a nu te aglomera în ziua respectivă şi ar trebui să găteşti ceva care să vă placă la amândoi.
Îţi propunem să încerci rulouri de pui cu sparanghel, ideale pentru o cină deosebită. Nu uita Noi îţi propunem prăjitura cartof de cacao cu fructe, o reţetă delicioasă. Sau poţi încerca şi această reţetă de avocado umplut.
Atmosfera este foarte importantă pentru cină reuşită. Nu trebuie să lipsească florile, lumânările şi nici muzica în surdină. Detaliile sunt cele care fac diferenţa, aşa că fii atent şi cu ce a rămas după ce ai gătit. Curăţenia este foarte importantă!
Alte sfaturi care vor asigura succesul cinei romantice:
Trebuie să fii creativ şi să o surprinzi plăcut.
Nu faceţi excese la mâncare şi la băutură pentru că trebuie să fiţi pregătiţi pentru ceea ce urmează după cină şi astfel veţi evita starea de somolenţă.
Ce ai zice dacă ţi-ai răsfaţa iubita cu un masaj senzual cu uleiuri aromatice? Gândeşte-te ce arome îi plac sau pune-o pe ea să aleagă un ulei de masaj, iar pe pat poţi împrăştia nişte petale de trandafir.
Închide-ţi telefonul, iar în cazul în care mai locuieşti cu cineva în apartament anunţ-o pe persoana respectivă că nu vrei să fii deranjat. Cina romantică are numai doi actori principali, trebuie să vă comportaţi ca şi cum numai voi doi aţi fi pe lume.
Evită să vorbeşti despre locul de muncă şi probleme personale.
Îi poţi dărui un cadou simbolic, care o va face să îşi aducă aminte cu drag de această zi. Trebuie să alegi ceva special pe care să îl dăruieşti persoanei iubite la momentul oportun, ori la începutul întâlnirii ori la sfârşitul ei. Cel mai bine ar fi să o surprinzi şi să o faci să găsească singură drumul spre cadou.
Păstrează o atitudine pozitivă pe tot parcursul cinei şi simte-te bine alături de jumătatea ta.
Nu uita să pui la rece sticla de vin roşu sau şampanie. O frapieră cu gheaţă pentru şampanie ar fi ideală însă te poţi descurca utilizând şi frigiderul.