Ashton Kutcher a vrut să se sinucidă, iar motivul are legătură cu fratele lui
Este unul dintre cei mai aprociați și mai simpatici actori de la Hollywood, tot timpul zâmbăreț și pus pe șotii. Însă starul hollywoodian care ne face pe toți să râdem a trecut prin niște momente dramatice în viața lui, despre care nu știe prea multă lume.
Știați că Ashton are un frate geamăn? Ei bine, Kutcher este foarte apropiat de Michael și cei doi frați au avut întotdeauna o legătură strânsă, chiar din copilărie. De fapt, relația lor apropiată a făcut posibil un miracol incredibil!
Greamănul lui Ashton s-a născut cu paralizie cerebrală și, când aveau amândoi 13 ani, actorul și-a vizitat fratele în spital și a aflat de la medici că Michael suferise un stop cardiac și că nu mai avea decât câteva ore de trăit.
Ultima întâlnire?
Doctorii care îl aveau în grijă le-au spus celor din familia Kutcher că-și pot lua „Adio!” de la fiul și fratele lor, având în vedere că nu exista aproape nicio șansă să se găsească un donator de inimă în timp util.
După ce a aflat asemenea veste îngrozitoare, Ashton s-a gândit la singura variantă posibilă pentru a-i salva viața geamănului său. Michael avea nevoie de o inimă nouă în numai câteva ore, iar Ashton știa că avea una care era perfect compatibilă cu organismul fratelui său bolnav.
Actorul avea de decis – viața lui sau a fratelui său. Și n-a ezitat nicio secundă. Știa ce avea de făcut. S-a apropiat de un balcon pentru a sări în gol, ca inima lui să fie apoi transplantată în corpul suferind al lui Michael.
Cea mai grea alegere
„Împărțeam tot ce aveam pe lumea asta și nu vedeam nicio altă soluție, pentru că eu l-am avut pe fratele meu tot timpul alături de mine”, a declarat vedeta. Din fericire, n-a fost nevoie ca actorul să se sinucidă pentru a salva viața uneia dintre cele mai dragi persoane din viața lui. Un miracol s-a întâmplat!
Tatăl băieților l-a văzut pe Ashton pe balcon, gata să se arunce, și i-a cerut să intre înăuntru. „Ce-i în mintea ta?! Nu poți face așa ceva!”, și-a amintit Kutcher că i-a spus atunci capul familiei. Părintele actorului îl căuta pe Ashton ca să-i spună o veste incredibilă – medicii găsiseră un donator pentru inima lui Michael, lucru care însemna că nimeni nu trebuia să moară.
Astăzi, la mai bine de 20 de ani de la întregul incident, care era cât pe ce să-l coste viața pe Ashton Kutcher, Michael se simte minunat, trăiește în casa lui Iowa și e vizitat adesea de fratele lui geamăn faimos.
Foto - Shutterstock