Ce actor consideră că e dureros s-o săruți pe Jennifer Aniston?

18 noiembrie 2023   Viață de vedetă

Este una dintre ele mai cunoscute actrițe de la Hollywood și o femeie la care tânjește jumătatea masculină a planetei. Însă un coleg de breaslă susține că a fost „dureros” s-o sărute!

E o problemă cu ea sau cu el? O fi Jennifer Aniston atât de indezirabilă în carne și oase, încât un coleg de platou de-ai ei a urât momentul în care a trebuit să-i atingă buzele sau pentru oripilarea lui e, de fapt, de vină fobia pe care o are el pentru acest gest intim – sărutul?

Ce-i drept, actorul în discuție nu și-a sărutat nici măcar soția când s-au întâlnit și s-au plăcut. Despre ce vedetă de la Hollywood e vorba? Despre Alec Baldwin care n-a sărutat-o pe Hilaria Baldwin timp de șase săptămâni, atât de mare e aversiunea lui pentru gestul intim. Nici nu-i e mirare, în aceste condiții, că el s-a simțit complet încurcat când scenariul i-a impus să se apropie de Aniston și să-i ofere un sărut.

Jennifer Aniston și-a făcut apariția o singură dată în serialul „30 Rock”, dar se pare că a făcut o impresie de zile mari. În primul rând, i-a produs o amintire care nu i se poate șterge din memorie lui Alec, despre care el a vorbit chiar și când a oferit un interviu celor de la New York Magazine: „A fost dureros!”, a spus el referindu-se la sărutul pasional pe care i l-a dat fostei soții a lui Brad Pitt.  

Totul s-a petrecut în 2008, când Aniston a apărut în serialul „30 Rock”, realizat de NBC, în care Alec Baldwin interpreta rolul lui Jack Donaghy. Culmea e că cei doi actori se cunoșteau de ani buni, încă de pe vremea când Baldwin a avut o apariție în serialul care a făcut-o pe ea cunoscută în întreaga lume, „Prietenii tăi”. Dar, chiar și în acest caz, lui i-a fost extrem de greu să se apropie atât de mult de Jennifer, pe platoul de filmare.

Cum spuneam, apariția lui Jennifer Aniston în „30 Rock” a avut un mare impact atât asupra lui Alec Baldwin, cât și asupra criticilor cinematografici, care i-au acordat vedetei, în 2009, o nominalizare la Primetime Emmy pentru rolul secundar din comedia amintită mai sus.

Într-o discuție avută cu Digital Spy, Aniston și-a exprimat încântarea că a făcut parte din asemenea proiect și, mai mult de-atât, s-a arătat recunoscătoare că a lucrat cu colegii ei de platou. Inclusiv cu Alec. „A fost mare distracție! Acea distribuție e de excepție – mai ales Alec Baldwin, Tina Fey. Ce oameni!”, a exclamat ea.

Exact asta ne întrebăm și noi – ce om e Baldwin, de a ajuns să spună lumii întregi că a fost dureros să o sărute pe Jennifer! Totuși, actorul a încercat s-o dreagă cumva și a lăudat-o pe Aniston în alt interviu: „Jennifer e cineva care are multe alte chestii pe care le putea face cu timpul ei. Așa că sunt extrem de recunoscător că a ales să vină și să lucreze cu noi!”, a conchis el. Doar să nu-l sărute, am înțeles!

foto - Shutterstock

Mai multe