Ce fel de mamă e Beyoncé – își pedepsește fizic copiii?

29 iulie 2022   Viață de vedetă

O fi ea un pop star de mare succes, cu hituri scoase pe bandă rulantă, însă este părinte în primul rând. Din momentul în care a adus-o pe lume pe Blue Ivy, în 2012, cântăreața s-a dedicat maternității cât a putut de mult. Ce reguli aplică atunci când vine vorba de educat cei trei copii ai ei?

În ceea ce privește creșterea copiilor, Beyoncé aplică aceleași principii pe care le-a avut dintotdeauna și pe care le-a insuflat fanilor ei de-a lungul anilor. Iar acestea țin mult de exprimarea individualității și de mândria de-a fi cine ești și de-a te simți bine în pielea ta.

În 2018, a povestit celor de la „Vogue” despre felul în care își crește copiii, pe Blue Ivy (10) și pe gemenii Sir și Rumi (5). „Ca mamă a două fete, e important pentru mine ca ele să se imagineze în cărțile citite, în filme sau chiar pe podium. E important pentru mine să-și poată închipui că pot deveni directoare, șefe și să știe că-și pot scrie singure scenariul vieții lor, că-și pot spune oricând părerea și că nu există limite”, a dezvăluit diva.  

Când vine vorba despre fiul ei, vedeta își dorește ca el să crească masculin, însă, în același timp, să-și poată exprima sentimentele. „Vreau să știe că poate fi puternic și curajos, dar și că poate fi sensibil și drăguț. Îmi doresc că fiul meu să aibă un nivel ridicat al inteligenței emoționale, să se simtă liber să-i pese, să fie sincer și original. E tot ce-și poate dori o femeie de la un bărbat, dar, cu toate astea, noi, mamele, nu ne creștem băieții așa. Sper să-mi cresc fiul astfel încât să nu fie victimă, să nu se lase influențat de ceea ce îi spune internetul că trebuie să fie sau că trebuie să iubească”, a conchis Beyoncé.

Totuși, cum rămâne cu disciplinarea copiilor, crede în așa ceva? Cu toate că cei trei copii ai ei sunt încă mici, au și ei nevoie de o anumită structură, ordine, însă aceasta nu este dată niciodată de pedepsele fizice.

„Fără bătaie!”, le-a spus mama lui Beyoncé, Tina Knowles, celor de la Us Weekly, în august 2019. „Doar le explică copiilor și se pune la nivelul lor. Pot spune că mi-a copiat destul de mult stilul de parenting!”, a dezvăluit aceasta.

Beyoncé și soțul ei, rapperul Jay-Z, sunt doi dintre cei mai mari muzicieni din lume, însă nu-și expun familia inutil, de-abia dacă vedem câteva imagini cu copiii lor din când în când. „Ea încearcă să le ofere copiilor o copilărie cât mai normală”, a declarat o sursă pentru HollywoodLife, în 2019.

„Beyoncé s-a implicat mult în alegerea grădiniției și a școlii pentru Blue. Și-a dorit una cât mai discretă tocmai pentru a-i oferi primului ei născut ocazia de-a crește ca orice alt copil de vârsta ei”, a continuat acesta.

foto - Instagram

Mai multe