Ce glumă e trecută pe mormântul comicului Leslie Nielsen? Ultima lui farsă

9 noiembrie 2022   Viață de vedetă

Ne-a stârnit râsul în filme precum „Airplane!”, „The Naked Gun”, „Scary Movie” și „Dracula: Dead And Loving It” și, surprinzător sau nu, faimosul comic și-a păstrat umorul chiar și în… viața de apoi. Ce glumă e trecută pe mormântul lui?

Născut în Regina, Saskatchewan, Canada, pe 11 februarie 1926, Nielsen și-a descoperit pasiunea pentru actorie după liceu și anul petrecut în Royal Canadian Air Force, când a lucrat la radio. În 1956, s-a mutat la Hollywood, unde și-a început cariera de mare succes.

Rolurile pe care le-a bifat în comedii cu priză la public l-au făcut cunoscut în întreaga lume, însă regretatul actor avea o personalitate adorabilă și amuzantă și-n culise, când nu se afla în fața camerelor de filmat. Toți cei care au lucrat cu el pot depune mărturie în acest sens.

„Avea cu el tot timpul un aparat de tras vânturi și, atunci când i se luau interviuri, avea fața serioasă și deodată se auzea câte un vânt tras. Asta îi plăcea să facă tot timpul, îl amuza teribil reacția celor din jur!”, a declarat regizorul David Zucker.

Actorul David Leisure îl descria pe Leslie ca pe „un virtuoz al vânturilor”, în timp ce colegul său de breală, Davis Hays, spune cu toată sinceritatea: „O, Doamne, sunt atâtea povești cu Leslie Nielsen și aparatul lui de tras vânturi!”. Actorul Lee Bryant e și el de părere că platoul de filmare se transforma adesea într-o „cacafonie a vânturilor”. Cert e că Leslie se amuza făcând astfel de glume chiar și-n ultimii lui ani de viață.

Leslie Nielsen a murit pe 28 noiembrie 2010, la 84 de ani, și a lăsat în urma sa o carieră bogată și amintirea unui om plin de umor, pus tot timpul pe șotii, calități pe care și le-a dorit… nemuritoare. În 1996, celebrul comic a anunțat, în timpul unui interviu, că voia să-i fie scris pe mormânt „Let 'er rip”, un soi de „Dă-i bice!” sau „Fă-ți de cap!”. Iar acest lucru chiar s-a întâmplat! Am primit cu toții o ultimă glumă din partea lui Leslie Nielsen!

Vizitatorii Cimitirului Evergreen din Fort Lauderdale se opresc la mormântul regretatului actor și nu se pot abține să nu râdă la ultima glumă făcută de el. Și, dacă te apucă râsul și nu te mai poți opri după ce citești îndemnul decedatului, ai la dispoziție prin apropiere o bancă, pusă acolo tot în onoarea comicului, pe care scrie: „Ia pauză de fiecare dată când poți!”

Foto - Naked Gun: the Final Insult (1994)

Mai multe