Dakota Johnson a furat lenjerie intimă de la filmări. Obsesia ei, boxerii
Trilogia „50 de umbre ale lui Grey” urmărește relația plină de pasiune pe care studenta Anastasia Steele o are cu omul de afaceri Christian Grey, portretizați de actorii Dakota Johnson și Jamie Dornan. Iar actrița de la Hollywood și-a dorit să păstreze un suvenir de la filmările producției de mare succes...
„Aveam 23 de ani atunci, eram așa de speriată”, a dezvăluit Dakota într-un interviu pentru Vanity Fair. „N-am putut să vorbesc până acum despre asta în mod sincer, pentru că mi-am dorit să promovez filmul în cel mai bun mod posibil și mă mândresc cu ce am realizat și că, în final, totul a ieșit așa cum trebuia, dar a fost complicat...”, a declarat ea în luna iunie. Johnson a ținut să precizeze că filmele au fost „psihotice”, dar n-are niciun regret că le-a făcut.
Rușinată de cuprinsul incandescent al filmelor, actrița nu le-a permis părinților ei, lui Melanie Griffith și lui Don Johnson, să urmărească trilogia, însă i-a invitat pe platourile de filmare, unde au putut vedea faimoasa cameră roșie, unde multe dintre scenele fierbinți ale peliculelor au luat loc. Oare părinții ei știu ce a furat fiica lor de la filmări?
„Am furat mulți chiloți”, a recunoscut Dakota în 2015, pentru Glamour. „Erau foarte confortabili!”, a ținut ea să adauge făcând referire la lenjeria intimă de la HANRO, care a fost folosită ca recuzită la filmări. Mai mult de-atât, vedeta a luat acasă și câteva jucării sexuale aflate pe platou, printre care și un bici.
„Pot să spun asta la TV?”, a întrebat Johnson în cadrul unui interviu E! News. După care, ca să-și liniștească fanii, a precizat că toată recuzita aceasta specială „stă în garaj și prinde praf”.
Actrița a făcut o adevărată obsesie pentru lenjeria intimă, se pare. La filmări, chiar l-a dirijat pe partenerul ei de platou cum să procedeze pentru a-i scoate indispensabilii în cel mai senzual mod posibil. Iar, odată, încheiată toată treaba cu acea trilogie controversată, care a fiert la foc mărunt întreaga populație adultă a lumii, Dakota pare că și-a păstrat interesul pentru lenjerie intimă.
Astfel, la filmările pentru pelicula „Persuasion” aceasta a purtat boxeri masculini. „Am decis ca Anne să poarte chiloți bărbătești, pentru că, la acea vreme, femeile nu purtau deloc lenjerie intimă”, a declarat designerul de costume Marianne Agertoft pentru ediția britanică a revistei Vogue.
„Erau inspirați de lenjeria intimă pe care bărbații o purtau în armată, iar Dakota s-a simțit minunat în ei”, a continuat creatorul de costume să spună, adăugând că Johnson n-a avut nicio problemă să poarte boxeri bărbătești cu corset de damă ultra-feminin de-a lungul filmărilor pentru „Persuasiune”.
Dar filmul acesta
de epocă n-a fost singurul care i-a oferit actriței posibilitatea de-a purta
boxeri masculini. În 2013, Johnson a fost zărită la filmările de la „Cymbeline” în „boxeri
băiețești”, susține PopSugar. Deci este ea o mare admiratoare a lenjeriei intime - feminine sau bărbătești, nu contează de gen fel!
Foto - Shutterstock