FOTO Ți-o amintești pe Sabrina, vrăjitoarea adolescentă? Cum arată acum actrița Melissa Joan Hart

21 martie 2023   Viață de vedetă

Melissa Joan Hart avea doar 19 ani când a interpretat rolul Sabrinei Spellman în serialul „Sabrina, vrăjitoarea adolescentă‟. Astăzi, actrița duce o viață liniștită în Tennessee, departe de agitația din oraș, unde lucrează de la distanță și se bucură de familie. 

Actrița Melissa Joan Hart (46 de ani) a cucerit inimile telespectatorilor în perioada în care a interpretat rolul Sabrinei Spellman, o adolescentă de origine americană, care descoperă la vârsta de 16 ani, că are puteri magice. Sabrina locuia împreună cu mătușile sale, vrăjitoarele Hilda și Zelda, dar și cu pisica lor vorbitoare, pe nume Salem. 

La începutul filmărilor, Melissa Joan Hart avea doar 19 ani și era o tânără actriță la începutul carierei. În actorie, ea a fost susținută de părinți, în special de mama sa, producătoarea de film Paula Hart, care a achiziționat drepturile asupra personajelor din „Sabrina, vrăjitoarea adolescentă‟, în speranța în care fiica ei o va putea juca pe Sabrina. Strategia a fost una de succes, deoarece serialul a devenit extrem de popular, iar Melissa o actriță apreciată. 

După succesul răsunător al serialului, Melissa și-a continuat cariera de actriță și a apărut în câteva videoclipuri, cel mai cunoscut fiind cel al piesei „Drive Me Crazy‟, cântată de Britney Spears. 

În anul 2003, Melissa s-a căsătorit cu muzicianul Mark Wilkerson (46 de ani), alături de care are trei copii - pe Tucker McFadden (10 ani), Braydon Hart  (15 ani) și pe Mason Walter (17 ani). Ulterior, ea a ales să renunțe la viața din Los Angeles pentru un trai în Nashville (Tennessee), să se implice în diferite activități de caritate și să se dedice regiei, o pasiune pe care a avut-o încă din copilărie. 

„Muncesc, îmi plătesc ratele și sunt creativă‟

În urmă cu doi ani, Melissa declara pentru „Glamour‟ că este împlinită și liniștită: „Regia a fost ceva ce mereu mi-am doit să fac, dar la aceea vreme, nu era ceva primitor pentru o femeie. Dar am reușit să obțin primul meu loc de muncă, chiar în Sabrina, vrăjitoarea adolescentă, care s-a filmat în anul 2001‟, a povestit Melissa, care a dezvăluit că nu își mai dorește să fie atât de vizibilă, așa cum se întâmpla la prima tinerețe:

„Nu mă îngrijorez pentru că oamenii nu știu cu ce mă ocup în prezent. Știu că munesc, îmi plătesc ratele și sunt creativă‟. „Ne place foarte mult să locuim la periferie. Copiilor de place să se plimbe prin pădure, să se cațere prin copaci și să prindă broaște. Eu am crescut așa, așa vreau să crească și ei. Industria s-a schimbat. Eu pot să lucrez de oriunde.‟, a mai spus ea.

Sursă foto: Pinterest, Instagram - @melissajoanhart 

Mai multe