Înmormântarea Reginei a bătut recordul deținut de aterizarea pe Lună!

20 septembrie 2022   Viață de vedetă

Impactul pe care l-a avut monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria britanică asupra întregii lumi este incontestabil.

Brittanica ne informează că Regina Elisabeta a II-a n-ar fi trebuit să urce vreodată pe tron. Abia după ce unchiul ei, Regele Edward al VIII-lea, a abdicat și tatăl ei, George al VI-lea, a devenit rege, tânăra Elisabeta a devenit moștenitoarea tronului.  

Tatăl regretatului monarh britanic a murit în 1952 și atunci a fost momentul în care Elisabeta și-a început domnia, la numai 25 de ani. Totuși, mai impresionant chiar decât ascesiunea ei pe tron a fost modul în care a reușit să se conecteze la oamenii din Commonwealth și felul în care a reușit să introducă monarhia britanică în secolul al XXI-lea.

Pe 19 septembrie 2022, s-a scris istorie. Întreaga lume s-a despărțit de mult îndrăgita Regină Elisabeta a II-a, iar înmormântarea ei a înregistrat un record impresionant. Se pare că oamenii care au privit ceremonia au fost într-un număr covârșitor de mare. Express relatează că aproximativ 4 miliarde de oameni au urmărit cum a fost depus sicriul regal în capelă, iar mai bine de 2.000 de oameni și-au luat „Adio!” de la Majestatea Sa în persoană.

Zi istorică - Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Peste 1 milion de persoane au călătorit spre locul în care a fost înmormântată Regina Elisabeta a II-a și au ținut să-i aducă suveranei omagiul lor.

Nu s-a zgârcit nimeni în timpul zilei de ieri, când a fost înmormântată regina, contribuabilii britanici scoțând milioane bune de lire sterline din buzunar pentru a acoperi cheltuielile cu ceremonia la care au participat șefi de stat și cupluri regale, invitați speciali care au necesitat măsuri de siguranță fără precedent.

Ziua istorică de ieri a fost de-a dreptul impresionantă. Regele Charles al III-lea a lăsat un bilețel mamei sale, care a fost pus pe sicriul acesteia, și la fel au făcut Prințul William și Prințesa Catherine, susține revista Town & Country. Acest gest amintește de felul în care și-a luat și regina „Adio!” de la soțul ei, care s-a prăpădit anul trecut. Ea i-a scris acestuia de mână un bilețel pe care erau trecute cuvintele „Te iubesc!” și pe care l-a depus pe sicriul Prințului Philip.

Fără doar și poate, înmormântarea reginei britanice a fost un eveniment fără precedent în viața viața noastră, care a stabilit un record absolut. Dat fiind popularitatea Elisabetei a II-a, ceremonia sa funerară a strâns laolaltă mai mulți privitori TV decât aterizarea pe Lună!

În 1969, în jur de 650 de milioane de oameni l-au privit pe Neil Armstrong cum a făcut primul pas pe Lună, acesta fiind primul om care aterizase vreodată pe acest corp ceresc. Ei bine, ieri, pe 19 septembrie 2022, s-a înregistrat un nou record în rândul telespectatorilor din întreaga lume. Cum spuneam, înmormântarea reginei a fost urmărită de 4 miliarde de oameni, un record absolut!

Foto - Shutterstock

Mai multe