Kelly Osbourne a fost împușcată de fratele ei. „Era să mor!”
Frații se ceartă, se împacă și chiar se bat, în copilărie și adolescență. Însă pot ajunge atât de departe încât să se și împuște?!
În cel mai recent episod de podcast al familiei Osbourne, fiica celebrului rocker Ozzy Osbourne a făcut o declarație șocantă, și-a amintit un incident dureros din trecutul ei. Alături de părinții ei, Kelly Osbourne (de 39 de ani) a recunoscut că „eram cât pe ce să mor” când fratele ei, Jack (de 38 de ani), a împușcat-o cu un pistol cu granule, acum ceva vreme.
„Ai tras în mine!”, a exclamat vedeta americană, iar Jack a recunoscut fapta sa șocantă: „Așa e, chiar te-am împușcat!”, după care ea a adăugat: „Și era să mor din cauza asta!”. Pe măsură ce discuția celor doi frați devenea tot mai tensionată, mama lor, Sharon Osbourne (de 71 de ani) a simțit nevoia să intervină: „Bun, s-a întâmplat asta, dar, pe bune, ce fel de armă e asta?!”.
„Era un pistol cu granule, dar poți să omori pe cineva și cu o astfel de armă”, a explicat Jack, iar sora lui a ținut să adauge și ea: „Mama, a intrat direct în piciorul meu și a ieșit pe partea cealaltă. Am simțit de parcă cineva mi-a trecut ceva super fierbinte prin picior”.
„Dar nu asta te-a durut cel mai mult, recunoaște!”, a punctat Jack. „Cea mai dureroasă parte a fost cea legată de… mândria ta, nu-i așa?”, la care Kelly a răspuns fără să ezite: „Nici vorbă! Dă-o-n-colo de mândrie! Am ajuns la un spital mic de tot dintr-o pustietate din anii ’90. Aparatul cu care făceau radiografii nu le mergea și atunci au încercat să facă ceva ca să se asigure că n-au rămas bucățele din granulele acelea în piciorul meu. Au luat un bețigaș de curățat urechi, l-au înmuiat în iod și au tot curățat locul rănii”, a completat Kelly povestea care i-a făcut pe ascultători să se strâmbe de groază.
Asemenea istorisire a atras mult interes din partea fanilor celebrei familii americane și lumea a început să comenteze despre incidentul care a trimis-o pe Kelly la spital. „Vai de mine, biata fată!”, a spus cineva pe internet, după care altcineva a comentat: „M-a apucat plânsul! Cum sunt și frații ăștia!”.
foto - Shutterstock