Kim Kardashian era „echipa de curățare” a lui Kanye. Ce presupunea asta?

2 iunie 2023   Viață de vedetă

Vedeta de reality show n-a comentat prea multe despre divorțul de tatăl copiilor ei și nici nu l-a împroșcat cu noroi pe acesta post-despărțire. Dar acum pare că are ceva de zis prespre fostul ei partener…

Ce ocazie mai bună ca să facă publice niște detalii interesante din viața ei amoroasă decât într-un nou episod al reality show-ului ei, nu? Kim Kardashian și-a amintit, în fața camerelor, că a fost „echipa de curățenie” a lui Kanye West în timpul episoadelor lui de tulburare bipolară.  

În cel mai recent episod „The Kardashians”, fondatoarea companiei Skims a vorbit cu mama ei, Kris Jenner, despre stresul pe care-l suporta în timp ce se ocupa de problemele pe care le isca faimosul rapper din cauza faptului că refuza să-și ia tratamentul pentru tulburarea bipolară cu care fusese diagnosticat.

„Câteodată mă gândesc că, dacă e ca el să ajungă într-o mare criză, poate că asta îi e menit să trăiască și să găsească o soluție să iasă singur din ea”, i-a spus Kim mamei sale. „Eu obișnuiam să mă agit și să sun pe toată lumea în secret, fără ca el să știe, ca să îi asigur că totul va fi bine și să-i mai dea o șansă lui Kanye”, a continuat vedeta destăinuirile despre mariajul ei complicat cu Kanye West.

Bruneta de 42 de ani a recunoscut că „petreceam ore și ore întregi pe zi” ca „echipa de curățare” a creatorului brandului Yeezy, după care Kris a pus punctul pe i: „Păi, de-asta ai divorțat! Nu meritai să trăiești așa!”, a spus Jenner.

Kim a dezvăluit, de asemenea, că răbufnirile pe care le avea Kanye pe platformele sociale și în culise îi provocau ei o durere enormă, o dezamăgire și-o frustrare cu care a trăit mult timp. Și asta din simplul motiv că ea nu-l mai recunoștea pe cel cu care se măritase.

„E atât de greu să vezi pe cineva la care ții foarte mult și cu care ai o familie că s-a schimbat atât de mult și nu mai este cel pe care-l cunoșteai”, a explicat Kim Kardashian. Tot ea a spus că a reușit până acum să țină toate scandalurile cauzate de fostul ei soț departe de cei patru copii ai lor. Fiica lor cea mare, North West, nu știe nimic din cele declarate de tatăl ei în spațiul public și asta pentru că mama ei a blocat orice sursă de informații în casa lor în afară de postul TV Apple. „Nu pot să risc să apară vreo știre de la Access Hollywood”, a conchis mama grijulie.

Foto - Shutterstock

Mai multe