La doar 10 ani, fiica lui Beyoncé nu se uită la bani. Suma pe care a licitat-o Blue Ivy recent

26 octombrie 2022   Viață de vedetă

Blue Ivy, fiica lui Beyoncé și a lui Jay Z, este încurajată de familia ei să își dezvolte pasiunea pentru artă. Drept urmare, la cea mai recentă licitație la care a participat, micuța în vârstă de 10 ani, a fost dispusă să ofere o sumă incredibilă pentru o pereche de cercei cu diamante. 

Născută într-o familie de artiști cunoscuți la nivel mondial, Blue Ivy este și unul dintre cei mai răsfățați copii din lume. Când s-a născut, părinții ei i-au deschis un trust, pentru a-i transfera când va împlini 24 de ani, averea pe care o va moșteni. 

Până în prezent, la doar 10 ani, Blue Ivy are o avere de 80 de milioane de dolari și doar dintr-o simplă fotografie pe care o postează pe contul său de Instagram, micuța câștigă 60.000 de dolari. 

În averea lui Blue Ivy sunt incluse și peste 8 proprietăți imobiliare ce vor fi pe numele ei, Bitcoin în valoare de 1 milion de dolari, 2 iahturi de lux și peste 4 milioane de dolari în numerar, bani pe care părinții ei i-au păstrat în siguranță, într-un depozit bancar.

Citește și: Fiica lui Beyonce are garderobă de milioane și stilist personal de când nici nu știa să scrie și să citească 

Îi place opulența, drept urmare, părinții ei o încurajează să aprecieze frumosul. De aceea, ea a participat recent la „Wearable Art Gala” și, mai mult decât atât, s-a implicat activ într-una din licitațiile serii, când s-a arătat interesată de o pereche de cercei cu diamante, Lorraine Schwartz. 

Suma pe care Blue Ivy a oferit-o la gală 

Perechea de cercei cu diamante i-a aparținut bunicii sale, Tina Knowles-Lawson, mama lui Beyoncé, care se afla sus pe scenă. Așadar, Blue Ivy nu a stat pe gânduri și a licitat suma fabuloasă de 80.000 de dolari. Din păcate, ea a pierdut licitația, iar perechea de cercei a ajuns la o altă persoană care a oferit 100.000 de dolari. 

Vezi și: Beyonce, o „pacoste” pentru bonele copiilor săi. Ce le obligă artista să facă 

Nu este prima oară când licitează 

În anul 2019, când avea doar 6 ani, Blue Ivy a mai participat la un eveniment de acest tip și, bineînțeles, s-a implicat activ. Pe atunci, ea a fost dispusă să ofere 19.000 de dolari pentru o pictură Sidney Poitier, licitând împotriva regizorului Tyler Perry, în vârstă de 53 de ani. 

Sursă foto: Instagram - @blueivy.carter

Mai multe