Mare iubitor de natură, Regele Charles crede că plantele scot sunete
Nu numai că actualul monarh britanic e un mare iubitor de natură, dar el crede că plantele „vorbesc” și e dispus să facă modificări la palat pentru ca vizitatorii să le... audă.
Regele Charles al III-lea plănuiește mari schimbări la Sandringham anul acesta, pentru a îmbogăți experiența vizitatorilor. Astfel, palatul unde suveranul își petrece mare parte a recuperării sale după tratamentele administrate împotriva cancerului va suferi câteva schimbări esențiale, pentru ca vizitatorii să poată asculta „vocile” ciupercilor și-a altor plante.
Charles deschide porțile palatului anul acesta, pentru un eveniment aparte – „Chorus of Life” (n.r. Corul Vieții) – care le va oferi participanților o experiență ieșită din comun. Reprezentanții proprietății Sandringham susțin că vizitatorii vor primi „microfoane parabolice specializate”, cu care să asculte ciripitul păsărilor și „sunetele ascunse ale plantelor, lichenilor și fungilor”.
Tehnica folosită cu această ocazie presupune convertirea undelor electrice în audio, susține The Sun. Conform celor publicate de revista britanică, vizitatorii din Sandringham vor putea face „baie în pădure”, un obicei provenit din Japonia care face legătura între oameni și natură prin activități senzoriale.
În momentul de față, Regele de 75 de ani se află într-o pauză medicală, prioritizându-și sănătatea după ce a fost diagnosticat cu cancer luna trecută.
Proprietatea menționată mai sus se va deschide publicului peste două zile, pe 23 martie, iar, în momentul de față îi servește regelui ca reședință în care se reface după tratamentele anti-cancer pe care le face la Londra.
Rămâne de văzut dacă Regele Charles va păstra Sandringham ca reședință funcțională și după ziua de 23 martie. Acesta plănuiește să participe la Trooping the Colour, un eveniment major pentru familia regală britanică, la care se prezintă în fața publicului călare pe cal.
Cum spuneam, Regele Charles al III-lea apreciază și conservă natura, acesta vizitând România tocmai pentru că conține peisaje superbe și elemente naturale sălbatice, cum rar se mai pot întâlni în Europa.
foto - Shutterstock, Instagram