Mesajul scris de Ben Affleck pe inelul de logodnă al lui Jennifer Lopez
Și-au reluat relația după 20 de ani și el a ținut să-i transmită ei un mesaj special, care are legătură cu logodna ruptă de ei în 2004. Ce a gravat Ben pe inelul de logodnă al lui Jen?
Faimoasa cântăreață și actriță a vorbit despre mesajul special pe care soțul ei i l-a gravat pe inelul ei de logodnă cu diamant și care are legătură cu despărțirea lor din 2004.
Lopez (53 de ani) a stat de vorbă cu cei de la Apple Music One și a recunoscut că actualul ei soț, Ben Affleck (de 50 de ani) a început să spună un lucru extrem de important după ce au reluat legătura și au devenit din nou un cuplu. „Așa își semna e-mail-urile când am început să vorbim din nou”, a dezvăluit Lopez. „Voia să mă asigure că nu mai pleacă nicăieri de data asta”, a adăugat diva latino.
„Not. Going. Anywhere.” Asta a și gravat Ben pe inelul pe care i l-a oferit lui Jen când a cerut-o de soție. Înseamnă „Nu. Plec. Nicăieri” și are legătură cu ruperea logodnei lor în 2004, când au format pentru prima dată un cuplu și s-au despărțit cu numai câteva zile înainte de nuntă.
Cele două vedete sunt căsătorite deja de mai bine de trei luni după ce și-au unit destinele pe 20 august, pe proprietatea actorului din Savannah, Georgia, ceremonie care a avut loc la o lună de când și-au jurat dragoste pe veci la altar, pe 16 iulie, în Las Vegas.
În timpul interviului, Jennifer a ținut să precizeze că relația ei cu Affleck „e mult mai clară” decât data trecută, când formau una dintre cele mai frumoase perechi din showbizul american, pe la începutul anilor 2000.
„Acum știm cum stau lucrurile și nu avem dubii”, a declarat Lopez. „Suntem doar eu și el până la capăt”, a conchis ea. Noua ei idilă cu actualul ei soț i-a influențat și munca, nu numai starea de spirit și sentimentele. Astfel, ea a inclus pe noul ei album „This Is Me… Now” (n.r. Asta sunt eu… acum) o piesă numită exact „Not. Going. Anywhere.” (n.r. Nu. Plec. Nicăieri).
Vedeta a adăugat un lucru important, ea spune că se simte binecuvântată că ea și actorul, marea iubire a vieții ei, s-au regăsit în 2021 după ce-și luaseră „Adio!” unul de la altul în 2004.
„A fost cea mai mare durere din viața mea și sincer vă spun că eu credeam că o să mor, atât de mult sufeream”, a mărturisit Jen. „Despărțirea noastră m-a trimis într-un carusel emoțional pentru următorii 18 ani din viața mea, în care nu eram în stare să fac lucrurile așa cum trebuia. Dar acum, după 20 de ani, avem parte și de finalul fericit”, a conchis fericită Jennifer Lopez.