„Nu mi-a plăcut Tom Cruise!” Heather Locklear, despre prima și ultima întâlnire amoroasă cu actorul

17 septembrie 2024   Viață de vedetă

Vedeta serialului „Melrose Place” a avut o singură întâlnire amoroasă cu cel mai râvnit burlac de la Hollywood, care, din păcate, n-a mers cum trebuia.

În anii ’80, când atât Heather Locklear, cât și Tom Cruise erau tineri și la începutul carierei lor actoricești din Cetatea Filmului, cei doi actori deveniți între timp faimoși erau cât pe ce să devină un cuplu. Ce n-a funcționat, totuși, între ei – n-a fost chimie, nu s-au înțeles?

Vedeta din „Melrose Place” și-a amintit cum l-a întâlnit pe starul filmelor de acțiune „Misiune: Imposibilă” la o audiție pentru un film în Daytona Beach, Florida. „Eu îmi spuneam mie că eram îngrozitoare, doar apoi m-am gândit că el era mai rău decât mine”, a spus actrița mai în glumă, mai în serios în revista „People”. Ce-i drept, se referea la cum s-au descurcat ei doi la audiția respectivă. Dar nici pe plan amoros nu străluceau cei doi actori care au acum 62 de ani…  

Heather este cu câteva luni mai mare decât Tom și asta a făcut-o să-l privească pe actor de sus, cu oarecare superioritate. „Era ca un băiețel…”, a ținut să precizeze Locklear. Actrița și-a amintit cum Cruise a venit, la un moment dat, acasă la ea cu amicul lui, Sean Penn, alt actor la început de drum atunci, și amândoi îi spuneau ei „Da, doamnă!”.

„Am ieșit în oraș și am fost să dansăm la Club Lingerie”, a dezvăluit Heather despre unica ei întâlnire amoroasă cu Tom Cruise. Și, pe ringul de dans, actorul a făcut acea figură din „Risky Business”, care l-a făcut faimos printre reprezentantele sexului frumos. „Era tare drăguț!”, a adăugat încântată actrița. „S-a purtat foarte frumos cu mine!”, a continuat ea. Însă ceva nu i-a priit superbei actriței…

Heather Locklear era o mare frumusețe la Hollywood și avea o imagine mai rock & roll, în timp ce Tom Cruise purta puloverașe cuminți și nu era deloc atractiv din acest punct de vedere. „Tom n-a fost pe placul meu deloc”, a recunoscut actrița care a subliniat că întreaga lui imaginea de-atunci nu a atras-o pe vedetă deloc.

Drept urmare, prima lor întâlnire sentimentală a fost și ultima, iar ea a ajuns ulterior la altar cu toboșarul din trupa rock Mötley Crüe, Tommy Lee, după care a devenit soția chitaristului de la Bon Jovi, Richie Sambora. Cu alte cuvinte, a preferat întotdeauna băieții mai… năbădăioși, nu pe cei care purtau pulover larg și-i spuneau „Da, doamnă!”.

foto - Shutterstock

Mai multe