„Nu vreau să mă mai culc cu nimeni!” Ce vedetă a spus asta?
Este o femeie frumoasă, unul dintre primele topmodele din lume, care nu vrea să mai audă de... bărbați. De ce preferă singurătatea?
Linda Evangelista, căci despre ea este vorba, se află într-o perioadă din viața ei în care vorbește doar adevărul. După ce s-a simțit „permanent desfigurată” în 2016, când și-a făcut procedura CoolSculpting care i-a modificat trăsăturile faciale de n-o mai recunoaște nimeni, și-a trecut, de două ori, prin lupta cu cancerul la sân, Linda spune lucrurilor pe nume, nu se mai ferește să nu deranjeze pe câte cineva sau să simuleze că-și trăiește viața într-un fel sau altul, de dragul publicului și al presei. Nu. După cum a spus recent în Sunday Times, Evangelista nu e deloc interesată să iasă în oraș cu vreun bărbat.
„Nu vreau să mă mai culc cu nimeni!”, a anunțat ea sus și tare. „Nici nu mai vreau să aud pe cineva respirând lângă mine”, a continuat ea pe același ton ferm. Adevărul e că vedeta de peste ocean a avut destule idile și peripeții amoroase la viața ei…
Linda a fost căsătorită cu Gérald Marie, de care a divorțat în 1993, după care a avut o relație cu miliardarul François-Henri Pinault, din 2005 până în 2006, de pe urma căreia s-a născut fiul lor, Augustin. Pinault este acum însurat cu actrița mexicană Salma Hayek, iar Evangelista a vorbit adesea despre familia lor numeroasă și espre cum petrec ei vacanțele împreună.
Totuși de ce nu mai este Linda Evangelista interesată să-și reface viața sentimentală?
Fostul topmodel de 58 de ani a recunoscut că a suferit o depresie cruntă după procedura estetică eșuată din 2016 și își amintește și acum cum fiul ei își spunea „Mai știi cum era când te distrai?”. Ei bine, semnalul de alarmă tras de copilul ei a determinat-o pe vedetă să-și schimbe viața, să nu mai accepte prostii din partea nimănui și să spună tot timpul adevărul.
„Nu mă mai învinovățesc pe mine. Nu mi-a trecut cu totul supărarea după eșecul acelei proceduri, dar muncesc din plin să scap de vină și de rușinea simțită. Nu mai accept ca o alegere proastă să-mi distrugă viața. Nici măcar nu m-aș mai fi închis în mine, dacă aș fi știut câți oameni sunt de partea mea și mă înțeleg”, a dezvăluit cea care se simte (mai) bine acum în pielea ei și nu simte nevoia să aibă un partener de viață lângă ea, pentru a duce o viață împlinită.
foto - Shutterstock