Oprah Winfrey a ajuns la spital! Ozempic să fie oare de vină?
După ce a slăbit zeci de kilograme cu injecția care taie pofta de mâncare, moderatoarea americană a ajuns la Camera de Gardă. Ce i-a provocat starea de rău?
Moderatoarea americană a recunoscut că a ajuns la Camera de Gardă, confirmând astfel știrea care apăruse în toată presa internațională, conform căreia vedeta Oprah Winfrey a fost internată în spital.
Vedeta de 70 de ani trebuia să apară în emisiunea „CBS Mornings” din New York, în ziua de marți, însă a absentat, iar prietena ei, Gayle King, a dat mai multe detalii decât a fost cazul despre absența ei.
Jurnalista americană a spus că Oprah n-a putut participa la emisiune pentru că avea „un virus stomacal”, care i-a provocat „chestii să iasă din ea atât pe sus, cât și pe jos”. Nimic elegant în exprimarea ei! De fapt, asemenea descriese a îngrijorat pe toată lumea!
King a ținut să adauge că problema cu care se confrunta prietena ei era „o chestie foarte serioasă”, lucru care a declanșat valuri de reacții la adresa sănătății vedetei. Și nici Winfrey n-a liniștit prea mult publicul american. Ea a ținut să explice cum se chinuia să ia câte o gură de apă în timpul crizei sale, ceea ce a făcut-o să se interneze în spital pentru a i se administra perfuzie care s-o hidrateze.
„Eram la Camera de Gardă… nu puteam reține destulă apă în organism, ca să mă hidratez, așa că m-am dus la spital din cauza asta”, a recunoscut Oprah Winfrey. „Nu mi-am revenit cu totul. Tot ce vă pot spune e să mă mențineți mâinile curate. Medicii mi-au spus că virusul pe care l-am luat eu trăiește pe balustrade și mânerele ușilor timp de 10 ore”, a ținut vedeta să adauge.
„Toată lumea care are acces la e-mail-ul meu m-a contactat ca să vadă dacă sunt OK”, a spus Oprah făcând referire la îngrijorarea pe care a simțit-o toată lumea cu privire la problema ei de sănătate apărută după ce vedeta tocmai se lăudase că a slăbit 20kg cu un tratament similar cu Ozempic.
După ce tot mai multe celebrități și-au afișat noua siluetă, obținută cu ajutorul Ozempic sau unui tratament asemănător, au apărut și articole care atrag atenția asupra efectelor secundare ale acestei injecții-minune, care „topește” kilogramele în plus. Multă lume s-a plâns de o stare generală proastă, avută din cauza administrării Ozempic, și de o slăbiciune imensă. În cazuri mai rare, se poate ajunge și la pancreatită.
Totuși, se pare că nu Ozempic i-a cauzat vedetei americane internarea ei în spital. Sau, cel puțin, nu s-a confirmat încă acest lucru, pentru că e posibil ca problemele stomacale ale moderatoarei faimoase să fie amplificate de asministrarea unei injecții de care corpul lui Oprah nu avea nevoie.
Ozempic este un medicament destinat diabeticilor și, când nu suferi de așa ceva, nu-i exclus să se resimtă organismul și să provoace diverse probleme care să te trimită fix la… Camera de Gardă.
foto - Instagram