Sofía Vergara, bomba latino care a schimbat regulile la Hollywood

9 martie 2026   Viață de vedetă

Sofia Vergara a devenit un nume uriaș la Hollywood datorită rolului memorabil din serialul Modern Family, unde a interpretat-o pe energica Gloria timp de 11 sezoane. Personajul ei a cucerit publicul prin umor, temperament și farmec latino, transformând-o pe actrița originară din Columbia într-un star internațional.

Succesul pe ecran a fost completat de apariții în producții precum America's Got Talent sau drama Griselda, însă drumul ei spre faimă nu a fost lipsit de încercări. Dincolo de glamourul Hollywoodului, viața Sofíei Vergara a fost marcată de provocări personale, de la probleme de sănătate până la tragedii și relații complicate, care au făcut-o să devină una dintre cele mai puternice și admirate figuri din industria divertismentului.

„Scobitoarea‟ din Columbia 

Dacă o percepem acum ca una dintre cele mai atrăgătoare femei de la Hollywood, ei bine, Sofia n-a avut parte numai de complimente în viața ei. De fapt, în copilărie a fost tachinată tocmai din cauza calităților pe care toată lumea le admiră acum la ea. „Eram ridicol de slabă!‟, spune actrița columbiană fără ezitare. „Copiii îmi spuneau «scobitoarea»‟, a continuat ea să explice în revista „Shape‟. După cum era de așteptat, silueta ei silfidă a devenit, pe nesimțite, biletul ei de intrare la Hollywood. „Apoi eram tot slabă, dar cu niște sâni mari‟, a completat vedeta evoluția ei fizică. „Arătam îngrozitor! Obișnuiam să-i spun mamei că o să-mi tai sânii imediat ce împlinesc 18 ani!‟, s-a plâns Sofia de felul în care arăta în adolescență. Noroc că s-a răzgândit la scurt timp, pentru că tocmai aceste trăsături au făcut-o să se remarce în fața camerei de filmat la maturitate.   

Dramă și tragedie în familie 

În 1996, la numai 24 de ani, Vergara s-a mutat în Statele Unite din Columbia ei natală. Și nu s-a dus singură în țara tuturor posibilităților, ci cu copilul ei mic, Manolo Gonzalez. Odată stabilită în SUA, nici n-a despachetat bine, că a și primit o veste înfiorătoare de acasă – fratele ei Rafael fusese răpit și omorât de o bandă de mafioți. „Asta a distrus-o pe mama. Ne-a schimbat viețile complet‟, a recunoscut Sofia în „Variety‟, în 2024. „Noi provenim dintr-o familie de succes și fratele meu a fost tot timpul ținta mafiei pentru a fi răpit pentru răscumpărare‟, a adăugat actrița despre fratele care a fost ucis la numai 27 de ani. Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, fratele mai mic al vedetei, Julio, n-a putut gestiona pierderea lui Rafael decât apelând la droguri. „Frații mei erau foarte apropiați și Julio a început să-ți înece amarul în alcool, apoi a dat-o pe marijuana, cocaină și-a ajuns la heroină‟, a povestit Sofia Vergara printre lacrimi. Starul hollywoodian și-a privit fratele distrugându-și viața și, după mai multe arestări pentru posesie de stupefisante și agresiune fizică, Julio a fost, într-un final, deportat în țara natală. Cu eforturi susținute, actrița și-a mutat întreaga familie în SUA, fratele ei mai mic fiind singurul care a rămas în Columbia și de care Sofiei îi e un dor nespus.  

Proces cu embrioni 

În paralel cu toate aceste evenimente, Sofia a avut de suferit și pe plan sentimental. În 2014, actrița și iubitul ei Nick Loeb s-au despărțit. Nimic nou sub soarele hollywoodian, însă ce-a urmat după ruperea idilei a fost mai greu de suportat decât însuși eșecul amoros. Cât timp au format un cuplu, cei doi amorezi plănuiau să facă copii împreună, ca orice doi îndrăgostiți. Și, pentru a-și pune, la un moment dat, în practică planul, Vergara și Nick și-au înghețat câțiva embrioni. Doar că post-despărțire, a început cearta pe acei embrioni. Speriată că Loeb ar putea să folosească embrionii de unul singur, Sofia l-a dat în judecată pe fostul ei iubit, iar procesul a durat ani la rând. În cei patru ani de dispute la tribunal, posesorii aceluiași produs genetic au făcut acuzații reciproce – el o învinuia pe ea de abuz în timpul idielei lor, iar ea îl acuza pe el de origii pline de droguri cu prostituate. Scandalul a ținut prima pagină a tabloidelor mult timp și a fost finalizat abia în 2021, când un judecător i-a interzis lui Loeb să se atingă de embrioni.

Între iubitul mafiot și soțul prea tânăr 

Cumva, starul din „Modern Family‟ n-a știut niciodată să-și aleagă partenerul pe măsura calităților ei. Pe lângă iubitul care ar fi fost în stare să aducă pe lume copilul ei, fără ca ea să aibă ceva de-a face cu asta, Sofia a mai avut un partener controversat. Chris Paciello este un fost proprietar de club de noapte, care a devenit infractor și mafiot veridic. Cei doi s-au întâlnit în anii ’90, iar nouă ani mai târziu, Chris a fost arestat pentru jaf și crimă. Inutil să mai spunem că relația lor n-a reziastat în timp, însă nu poți să nu te întrebi cum de s-a simțit Sofia atrasă de cineva care era deja implicat în tot felul de ilegalități. Într-un final, a ajuns la altar alături de alt bărbat – fără cazier și cu o carieră fulminantă la Hollywood, actorul Joe Manganiello. Din păcate, s-a despărțit și de el în 2023, iar motivul divorțului a fost unul extrem de simplu: Joe voia copii și ea nu. „Mariajul meu s-a destrămat pentru că soțul meu e mai tânăr decât mine‟, a început să explice Vergara în „El País‟. „El voia copii și eu nu vreau să fiu o mamă bătrână. Sunt pregătită să devin bunică, nu mamă‟, a continuat ea să declare.

Marea încercare a vieții ei și marea iubire 

Despărțiri dureroase, proces istovitor, crimă și dezamăgiri în familie. Cam asta a experimentat vedeta și toate și-au pus amprenta pe mereu binedispusa Sofia Vergara, însă nimic mai mult decât boala care i-a amenințat viața. Vedeta a fost diagnosticată cu cancer la tiroidă în 2000 și a supraviețuit momentului critic din viața ei. „La 28 de ani, nu te aștepți să lupți cu cancerul‟, a scris Vergara într-o postare emoționantă din 2022. „La o verficare de rutină, medicul mi-a descoperit o umflătură la gât, iar acum cicatricea pe care o am îmi amintește cât de norocoasă sunt că trăiesc...‟, a ținut să precizeze fosta pacientă VIP, care n-a uitat niciodată să trăiască din plin. În momentul de față, de pildă, se bucură de compania iubitului Douglas Chabbott, om de afaceri în vârstă de 39 de ani. „Te amo!‟, i-a transmis actrița de 53 de ani, de Sărbători, noului ei partener care cine știe cât va rezista alături de diva hollywoodiană. Până una-alta, e o iubire fierbinte, cum altfel?!

@GettyImage

Revistă

Mai multe