Tatăl lui Meghan Markle, comparat cu Britney Spears. Ce au cei doi în comun?

26 august 2022   Viață de vedetă

Până acum, 2022 a fost un an destul de bogat pentru Ducii de Sessex. Se pare că cei doi soți regali se concentrează tot mai mult pe proiecte filantropice, participând la „Jocurile Invictus” în Europa.

Părinții micuților Archie și Lilibet sunt ocupați în continuu. Ei se vor întoarce în Marea Britanie, Manchester, în septembrie 2022, pentru summit-ul One Young World, unde Meghan a fi vorbitorul principal. Toate le merg din plin Prințului Harry și lui Meghan Markle, mai puțin relația lor cu tatăl ei și socrul lui.

În 2021, Meghan a vorbit, în cadrul unui interviu cu Oprah, despre relația complicată cu tatăl ei, Thomas Markle Sr., pentru prima dată. A detaliat cum s-a simțit trădată când descoperise că el colabora cu tabloidele britanice și le furniza informații despre nunta regală dintre fiica lui și prinț. „Mi-am pierdut tatăl”, a dezvăluit ea.

În luna mai 2022, Thomas a avut un AVC, susține Us Weekly, iar fiul lui, fratele vitreg al lui Meghan, încearcă să-i facă acestuia… ceea ce i s-a făcut lui Britney Spears – să fie pus sub tutelă, lucru care să-i ofere oportunitatea de-a se recupera în urma apariției mai multor boli, susține Daily Mail.

Așa cum a stat Prințesa Pop sub tutelă timp de 13 ani, așa dorește și Thomas Jr. să preia toate responsabilitățile antreprenoriale și legale ale capului familiei lui. The Mirror susține că Thomas Jr. a explicat că își dorește această tutelă pentru tatăl său pentru simplul motiv că „vrea ce-i mai bine pentru el, să nu se mai streseze cu nimic”. Publicația sus menționată relatează că fiul n-are niciun motiv ascuns și își dorește cu adevărat ca tatăl său să se poate recupera în casa lui din Mexic.

Începând în 2008, tutela lui Britney a constat în faptul că tatăl ei, Jamie Spears, a preluat controlul complet asupra ei și i-a gestionat averea, dar și viața personală, ne informează Page Six, iar acest lucru a dus-o pe diva la disperare de-a lungul anilor.

Foto - Shutterstock

Mai multe