Meghan Markle, ducesa care-a cutremurat palatul britanic. Cu ce se ocupă ea, de fapt?
Se împlinesc cinci ani de când această americancă ambițioasă și-a făcut apariția oficial în familia regală britanică, la brațul Prințului Harry. Dintre aceștia, doar doi ani au fost petrecuți la palat, acolo unde Meghan nu s-a adaptat și-a decis împreună cu prințul britanic să înceapă o viață independentă în America.
Astăzi, Ducii de Sussex par plecați de-o viață din Anglia, iar mulți spun că Meghan a obținut tot ceea ce a vrut: faima pe care ți-o dă asocierea cu familia regală britanică și cu nepotul Reginei Elisabeta, doi copii frumoși care-o s-o lege pentru totdeauna de Harry și-un trai de huzur în Los Angeles-ul natal. Și cine-o poate blama pe fosta actriță în vârstă de 40 de ani? Cine n-ar vrea să se bucure de privilegiile regale fără să fie nevoit să joace după regulile palatului?
Cu ce se ocupă Meghan, de fapt?
În reședința sa somptuoasă din Montecito, cumpărată cu suma de 14 milioane de dolari, Meghan Markle trăiește cea mai bună variantă a vieții sale, alături de Prințul Harry și de copiii lor, Archie, de trei ani, și Lilibet Diana, de un an. Cu ce se ocupă ea mai exact? Cu vânzarea imaginii și a titlului ei regal, ar putea spune criticii și n-ar fi prea departe de adevăr. Cel mai recent, ea și Harry au fost în centrul atenției cu ocazia „Jocurilor Invictus‟ desfășurate în Olanda, eveniment fondat, ce-i drept, de prințul britanic, dar care s-a procopsit, acum, cu un nou ambasador. Meghan Markle s-a bucurat să fie în centrul atenției pe tot parcursul weekend-ului de aprilie, în care a avut loc competiția respectivă, schimbând ținute după ținute, zâmbind mulțimilor, pozând și strălucind.
Vezi și Ce mănâncă zilnic Meghan Markle pentru a-şi menţine silueta. Meniul nu este unul drastic!
Ce relație a avut și are cu părinții săi
Nici prin vis nu i-ar fi trecut lui Meghan Markle o asemenea desfășurarea a vieții sale în timpul existenței sale modeste din Los Angeles, acolo unde a venit pe lume în familia formată dintr-un director de imagine cunoscut la Hollywood, Thomas Markle, și-o fostă machieuză de culoare pe numele ei Doria Ragland. Dintre aceștia, doar cu ultima mai ține legătura în prezent Meghan, tatăl actriței devenind persona non grata încă dinainte de nunta acesteia cu Harry, după ce Thomas a regizat o serie de fotografii pentru paparazzii, în schimbul unei sume de bani. Meghan l-a acuzat atunci că a vândut-o presei și nici că l-a mai iertat, negându-i acestuia dreptul de a-și cunoaște cei doi nepoți. Drept răzbunare, Thomas Markle nu pierde ocazia de a-i face cu ou și cu oțet pe Ducii de Sussex prin presă, catalogându-și fiica drept o femeie crudă, iar pe ginerele său... un idiot. Cu toate acestea, acest bărbat acum în vârstă de 77 de ani este cel care i-a facilitat lui Meghan accesul în școli exclusiviste și, prin urmare, la o educație mai mult decât modestă.
Actrița „distribuită‟ în filmul cu regalități
Visul ei a fost actoria și, după un parcurs greoi în lumea filmului și numeroase roluri mici, care-ar fi trebuit s-o descurajeze, a venit și șansa ei: drama legală „Suits‟ („Costume‟), un serial în care Meghan a primit un rol principal și-n care a jucat din 2011 până-n 2017, când s-a logodit cu Harry. Salariul ei anual pentru interpretarea din serial era de circa 450.000 de dolari, însă nimic n-a mai contat în fața perspectivei de-a deveni prințesă.
Iar prințul ei era îndrăgostit până peste cap de Meghan. Atât de mult, încât a trecut cu vederea multe „bile negre‟ din trecutul actriței, care-o făceau pe femeia cu trei ani mai în vârstă decât el mai degrabă nepotrivită pentru intrarea în familia regală. O astfel de incompatibilitate este faptul că Meghan era divorțată, după o căsnicie de trei ani cu producătorul american Trevor Engelson. Unul căruia i-ar fi cerut divorțul prin SMS și i-ar fi trimis verigheta prin poștă. Cel puțin așa vorbește lumea...
Viața la palat nu i-a priit
Numai că viața la Palatul Buckingham nu s-a dovedit la fel de fermecătoare ca-n filme pentru Meghan, și nici pentru Harry, care-i vedea pe seniorii regali ridicând din sprâncene la tot ceea ce făcea și spunea soția sa și pe fratele său, Prințul William, îndepărtându-se de el. Mai mult, așa cum aveau să declare în faimosul interviu acordat lui Oprah, în 2021, cei doi s-au lovit chiar și de rasism din partea unora dintre membrii familiei, îngrijorați de culoarea pielii primului lor copil. Evident că aceste acuzații au fost negate de casa regală britanică, una care a susținut voalat că ducesa nu-și mai amintește bine anumite conversații sau... își amintește doar ce-i convine.
Meghan: „Nu mai voiam să trăiesc...‟
O altă dezvăluire grea din cadrul acelui interviu este că ducesa a început să se gândească la sinucidere pe când era însărcinată în cinci luni cu primul ei copil, Archie. Meghan susţine că i-a mărturisit şi lui Harry că nu vrea să mai trăiască şi că simte că aşa este mai bine pentru toţi. „Nu mai voiam să trăiesc, iar acest gând revenea înfricoşător de constant. I-am spus lui Harry că am nevoie să plec undeva, am nevoie de ajutor. I-am spus că nu m-am mai simţit niciodată aşa şi că simt nevoia să plec. Mi s-a spus că nu pot face asta, că n-ar fi bine pentru instituţia monarhiei‟. Meghan a mai adăugat că Harry i-a salvat viaţa acceptând, într-un final, să se mute cu ea în Los Angeles. Într-adevăr, odată cu 31 martie 2020, cei doi au renunțat la statutul de reprezentanți ai regalității britanice și-au început o viață independentă în America, în orașul natal al lui Meghan. O existență care, până una-alta, se hrănește tot cu moștenirea lor regală și cu legăturile lor cu cea mai respectată regină a Angliei.
@Shutterstock