Cum a trăit Tom Cruise în sărăcie și a început să lucreze la 8 ani
Noul lui film, „Top Gun: Maverick (2022)”, tocmai a înregistrat încasări de 100 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare și el este unul dintre cei mai mari și mai avuți actori din lume, însă superstarul hollywoodian n-a trăit întotdeauna în lux. Dimpotrivă.
În timpul celei mai controversate perioade din cariera lui, când alegerile lui profesionale au ridicat semne de întrebare, adică la începutul anilor 2000, Tom Cruise a oferit un interviu revistei Parade, în care a vorbit despre copilăria lui, lucru destul de rar la actorul care ține extrem de mult la intimidate și discreție.
Începuturi dificile
Născut pe 3 iulie 1962, în Syracuse, New York, Thomas Cruise Mapother al IV-lea de-abia dacă avea ce mânca. Tatăl lui, Mapother al III-lea, era un electrician care se chinuia să facă rost de proiecte, iar mama starului hollywoodian, Mary Lee, era cea care aducea, cel mai adesea, pâinea acasă, lucrând câte trei servicii deodată.
Dacă Mapother al III-lea nu reușea să asigure un venit stabil familiei, încerca măcar să o controleze cât de mult putea. În cartea „Tom Cruise: An Unauthorized Biography”, Andrew Morton susține că cel care era capul familiei a apelat la violență fizică de mai multe ori cu fiul Tom. „Tatăl meu era genul de om care, atunci când se întâmpla ceva ce nu-i convenea, sărea la bătaie!”, a recunoscut Cruise în Parade. „Era un agresor și un laș!”, a continuat el pe același ton categoric și neiertător.
Nu numai că Cruise primea adesea câte o mamă de bătaie din partea părintelui frustrat, însă era și mutat de la o școală la alta de numeroase dăți. Întreaga familie își lua puținele bunuri pe care le avea și le împacheta pentru a se deplasa de colo, colo, unde puteau apărea noi proiecte de bifat pentru tatăl inginer.
Bani pentru film
Având în vedere sărăcia în care trăia, tânărul Tom Cruise trebuia să se descurce cumva să facă rost de bani pentru a-și cumpăra bilete de cinema, filmele devenind pasiunea lui încă de la patru ani, după cum ne informează People. Astfel, băiatul se oferea să facă orice putea pentru a fi plătit – de la tuns iarba vecinilor la distribuit ziarele celor din cartier.
Din păcate, nu toți banii câștigați de el se duceau pe bilete de cinema. Copilul trebuia să-și ajute familia, care n-avea adesea ce să mănânce. Erau atât de săraci, încât renunțaseră la cadouri pentru Crăciun și își ofereau, în schimb, poezii unul altuia. Iar din banii câștigați de Tom încă de la vârsta de 8 ani, părinții lui cumpărau adesea alimente sau haine pentru cei mici.
Foto - Top Gun: Maverick (2022)