A renunțat la tron pentru ea, dar a meritat? Relația lui Eduard al VIII-lea cu Wallis Simpson

25 septembrie 2023   Lifestyle

A iubit-o atât de mult, încât a renunțat la tron pentru ea. Însă, odată căsătoriți, au fost fostul rege britanic și americanca Wallis Simpson fericiți?

Din afară, pare o poveste de dragoste cum numai în romane sau filme mai întâlnim. Însă, în spatele ușilor închise a casei lor, mariajul lui Eduard al VIII-lea cu Wallis Simpson nu era deloc ideal. Ea provenea din Pennsylvania și tot ce-și dorea era să urce cât mai sus în ierarhia socială, ceea ce a și făcut, devenind ducesă și deteminându-l pe regele britanic să facă sacrificiul extrem pentru ea – să fie primul suveran britanic care a abdicat.

Ce să-ți dorești mai mult?! Există dovadă mai mare de iubire decât abdicarea?! Totuși, Wallis ar fi preferat să fie regină și nu să fugă în lume cu un renegat. De fapt, tocmai asta a urmărit Simpson încă de la început – să-l cucerească pe cel mai important om din stat și să-i rămână apoi alături în cea mai înaltă poziție socială posibilă.

„A fost un dezastru!”, pune punctul pe i Andrew Morton, autorul cărții „Wallis In Love: The Untold Life pf the Duchess of Windsor, The Woman Who Changed the Monarchy”. „El era complet îndrăgostit de ea, dar ea se prefăcea în timp ce toată lumea își dădea seama că el a renunțat la tronul celui mai mare regat din lume pentru a se însura cu o americancă divorțată de două ori. Dacă l-ar fi respins, ea ar fi devenit cea mai urâtă femeie din istoria britanică!”, a conchis acesta.

Înainte de 2002, Biserica din Marea Britanie nu permitea ca suveranii să-și unească destinul cu persoane care trecuseră printr-un divorț. Astfel, în noiembrie 1936, Eduard l-a întrebat pe prim-ministru britanic dacă există vreo posibilitate de-a rămâne rege când se însoară cu Wallis, iar ea să nu devină regină după nuntă. Cererea lui a fost refuzată. Câteva săptămâni mai târziu, la 42 de ani, Eduard a renunțat la tron pentru a rămâne cu femeie iubită, care avea 40 de ani atunci și era încă măritată cu altcineva.

Primul semn că relația ei cu el era doar de fațadă a apărut când Wallis a aflat de abdicarea regelui – „Ai făcut un lucru complet nesăbuit!”. Timp de doi ani, cei doi soți au locuit în Franța, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939. La scurt timp, el a fost desemnat Guvernatorul din Bahamas. După război, cuplul s-a întors în Franța, în Marea Britanie nefiindu-le permisă revenirea.

În tot acest timp, Wallis regreta amarnic că nu va deveni niciodată regină și se prefăcea să-l iubea pe Eduard, când, de fapt, iubea pe altcineva. Ani de zile, a fost atrasă de de un american însurat, amicul lor Herman Rogers, dar n-a reușit să-l cucerească niciodată. Cu numai două zile înainte de nunta ei cu Eduard, ea s-a oferit să-i facă lui Herman un copil!

Cu toate că cei doi soți au rămas căsătoriți până la finalul vieții lor, relația lor a început să se deterioreze la scurt timp după nuntă. Fiind cu finanțele în piuneză, după ce familia regală i-a tăiat lui alocația, Wallis era etern supărată din acest motiv. „El n-are nici țară, nici serviciu. Cum poate rezista o poveste de dragoste în aceste condiții?”, a spus americanca.   

Fostul rege britanic a fost nevoit să suporte „ limba ei ascuțită, temperamentul ei coleric, criticile pe care le avea constant de făcut și egoismul cras și toate astea au durat o viață întreagă”. Eduard, care lua ceaiul cu Hitler adesea, era văzut ca un „laș, un biet om”, în timp ce ea era catalogată drept „rea și egocentristă”.

Când Herman s-a însurat pentru a doua oară, în 1950, Wallis a făcut o criză de gelozie în Franța, unde și-a propus să-l cucerească, pe față, pe moștenitorul averii Woolworth. „Odată, ambiția mea a fost să devin Regina Angliei. Acum ambiția mea e să-l îmbăt pe Jessie Donohue”, a spus ea.

Prin 1960, nimănui nu-i mai păsa de ei doi. Eduard i-a cerut iar Reginei Elisabeta a II-a ca Willias să poarte titlu regal, dar i s-a refuzat din nou cererea. Wallis Simpson a fost înmormântată lângă Eduard la Frogmore Estate în Windsor, în ciuda scandalului iscat de ea. El a murit în 1972, la 77 de ani, iar ea, în 1986, la 89 de ani, după ce a suferit de demență și-a trăit în izolare a parte din viață.

Fotov - Politico, Arhiva Bettman

Mai multe