Alimentele care duc la instalarea dependențelor nesănătoase

20 mai 2022   Lifestyle

Așa cum deja știm, alimentația este foarte importantă pentru sănătatea și starea noastră de spirit. De aceea, este necesar să știi care sunt alimentele nocive, care pot duce la instalarea dependențelor nesănătoase și apoi la apariția obezității.

De Ziua Europeană Împotriva Obezității, celebrată în 22 mai, Anca Alungulesei, terapeut în nutriție și creatoarea Psiho-Dietei, a făcut un top 5 al celor mai periculoase alimente care creează dependențe alimentare nesănătoase și care conduc la obezitate. De asemenea, Anca a realizat și un top 5 al alimentelor sănătoase pe care să le integrăm în alimentația zilnică pentru a putea contracara efectul alimentelor adictive.

Cele mai periculoase alimente 

Alimentele periculoase, după expertiza Ancăi Alungulesei, care pot duce la instalarea dependențelor nesănătoase și apoi la apariția obezității sunt:  

Locul 5: Chipsurile - nu au nicio legătură cu cartoful, (deși așa pare). Sunt „plastic‟ bogat în grăsimi trans, aditivi și sare; 

Locul 4: Grâul este modificat din punct de vedere chimic și nu mai are aproape nicio legatură cu bobul de grâu de acum 30-40 de ani. Este indigerabil și extrem de bogat în zahăr. O felie de pâine din grâu alb rafinat poate conține până la 3 linguri de zahăr. Este mai mult decât evident că, toate produsele pe bază de grâu, (pâine, pizza, paste, produse de patiserie) cresc nivelul de zahâr din organism, iar corpul este forțat să facă depozite de grăsime;

Locul 3: Băuturile carbogazoase pe lângă conținutul mare de zahăr, (câteva linguri la o sticluță) găsim în ele acid fosforic care extrage calciul din oase.

Locul 2: Hrana procesată - aditivii din hrana procesată creează dependență și cresc pofta, conducând la perturbarea metabolismului;

Locul 1: Zahărul alb rafinat, care este de fapt un „condiment‟ și nu un aliment. Așadar ar trebui consumat ca atare. Consumul de zahăr determină organsimul să se „auto-protejeze‟ și va stoca grăsimea internă. 

Alimentele care contracarează efectul celor adictive 

Cele mai bune 5 alimente sănătoase care pot contracara efectul alimentelor adictive sunt cele care ajută organismul în producția de serotonină. Acestea sunt, după părerea terapeutului în nutriție, Anca Alungulesei: avocado, curcan, ouă, coriandru și banană.

Principiul este acesta: alimentele adictive consumate zilnic amplifică lipsa serotoninei în organism, adică hormonul stării de bine și amplifică secreția dopaminei, activând astfel sistemul de învațare și recompensare al creierului. Astfel, orice acțiune repetată și recompensată devine obicei și comportament la nivel neuronal. Este un sistem de învățare al creierului, care promovează, evident, o stare de bine și de plăcere, prin secreția serotoninei și a dopaminei. Astfel, persoanele ajung de fapt să se se autotrateze cu alimente fără să-și dea seama. Se folosesc de mâncare pentru a se seda, pentru a se calma, pentru a se simți mai bine și pentru a-și ridica starea de spirit.‟, consideră Anca Alungulesei.

Cum combați dependențele alimentare 

Conform Psiho-Dietei, create de Anca Alungulesei, sunt 4 pași esențiali în eliberarea de dependențele alimentare: 

  1. Autenticitate: fii autentic cu tine însuți și învață cum să alegi diferit;
  2. Asumare: asumă-ți cu responsabilitate punctul în care te afli fără să mai dai vina pe mediu, (pofte, sărbători, zile stresante etc);
  3. Acțiune: treci la acțiune și învață să mergi pe un alt drum decât ai făcut-o până acum;
  4. Atenția: pune-ți atenția pe ceea ce se află dincolo de farfuria cu mâncare adică pe mecanismul care te împinge pe tine ca adult către aceste alegeri nepotrivite și re-învață un nou sistem de recompensare.

În sprijinul persoanelor care vor să slăbească și nu reușesc, Anca Alungulesei a creat un curs de 8 săptămâni care a adus succes în eliberarea a zeci de kilograme pentru sute de persoane până acum: „Controlează cu ușurință mâncatul emoțional și depășește dependențele alimentare‟.

Detalii despre programa cursului și despre înscrieri se găsesc pe www.anca-alungulesei.ro. 

(Anca Alungulesei, terapeut în nutriție și creatoarea Psiho-Dietei)

Sursă foto: Shutterstock

Mai multe