Foamea care trădează slăbiciunile. Nutriţionist Anca Alungulesei: „A mânca emoţional înseamnă a-ţi <<mânca>> emoţiile‟

Deschizi frigiderul sau cauţi ceva dulce când nu te simţi în largul tău? Când eşti dezamăgită, speriată, furioasă tinzi să cauţi confort în mâncare? Fugim de emoţii neplăcute şi căutăm să le înlocuim cu senzaţii familiare, care ne produc plăcere, chiar şi pentru perioade scurte de timp. Doctor Mihaela Bilic spune că „relaţia cu mâncarea trădează sensibilitatea sufletului nostru‟.

Ce anume provoacă mâncatul impulsiv? Orice, de la stresul apărut la locul de muncă la grijile financiare, problemele de sănătate până la conflicte personale ori la nivel de state, poate fi cauza principală a alimentaţiei pe fond emoţional. Vorbim despre un comportament nesănătos care afectează ambele sexe, însă mai afectate sunt femeile, conform rezultatelor din diferitele studii.

Nu e o foame a corpului, ci a sufletului

„Cu cât suntem mai fragili, mai empatici, mai timizi, mai nesiguri, cu atât vom mânca mai mult, ca şi cum mâncarea ne-ar proteja de agresivitatea celor din jur. Persoanele lipsite de emoţii, dure, dominatoare şi cu multă încredere în propria persoană vor avea o relaţie rece şi distantă cu mâncarea. Ele nu îşi propun să simtă, nu-şi permit să aibă slăbiciuni, motiv pentru care îşi vor controla cu forţă şi raţiune tot comportamentul alimentar‟, a explicat doctor Mihaela Bilic. Nutriţionistul spune pe pagina sa de socializare că „mai greu este pentru cei hiperempatici, neadaptaţi, imaturi din punct de vedere emoţional, care nu ştiu nici ce vor, nici cum să ceară… Şi în această confuzie de senzaţii şi nevoi devin introvertiţi, se izolează şi mănâncă. Dacă cineva i-ar întreba de ce mănâncă, n-ar avea un răspuns. Pentru că nu este vorba despre o foame a corpului, ci de o foame a sufletului, care vrea să trăiască, dar nu ştie cum… E un fel de frică de a simţi, şi când simţi prea mult, ai tendinţa să acoperi totul cu mâncare, aşa pare că eşti în siguranţă‟.

Imaginea 1/1: 1 anca alungulesei jpg jpeg

Specialistul în nutriţie consideră că mâncatul pe fond emoţional nu trădează lipsa voinţei, ci a iubirii. „Este dovada că suntem nesatisfăcuţi, că nu primim suficientă atenţie şi afecţiune, că suntem nefericiţi, singuri şi trişti. Şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, ne mai şi învinovăţim că nu dăm dovadă de tărie de caracter şi voinţă ca să rezistăm ispitelor alimentare. Când, de fapt, mâncarea este singura alinare pe care acest corp <<rău iubit>> o mai primeşte!‟, adaugă Bilic, în stilul său caracteristic de a face lumină în domeniul nutriţiei şi al alimentaţiei sănătoase.

De ce preferăm mâncarea

Emoţiile negative dau senzaţia de gol, de vid emoţional şi se crede că mâncarea este o modalitate de a umple acel gol şi de a crea un fals sentiment de satisfacţie sau de plenitudine temporară.

În afară de mâncare, mai sunt şi alte modalităţi prin care se poate completa vidul emoţional, şi anume:

• retragerea din mediul social în anumite perioade de încărcătură emoţională;

• neimplicare în activităţi care pot intensifica stresul, tristeţea şi alte emoţii cu intensitate joasă;

• neînţelegerea diferenţei dintre foamea fizică şi cea emoţională;

• folosirea apelativelor negative când vine vorba despre excesele alimentare, care duc la episoade de mâncat emoţional;

• modificarea nivelului de cortizol, ca răspuns la stres şi care declanşează poftele alimentare.

Citeşte în continuare un interviu revelator, cu Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie.

1. Cum ne influenţează emoţiile obiceiurile alimentare?

Pentru a înţelege cum ne influenţează emoţiile obiceiurile alimentare, ar trebui, în primul rând, să ştim ce este mâncatul emoţional. Se numeşte că mănânci emoţional atunci când mănânci, pentru că ceea ce simţi este provocator. Şi nu ştii ce să faci cu respectivele emoţii simţite. Aşadar, a mânca emoţional înseamnă a-ţi „mânca‟ emoţiile.

În ceea ce priveşte obiceiurile alimentare, acestea sunt, de fapt, nişte acţiuni pe care le „învăţăm‟ şi le „exersăm‟ de-a lungul timpului. Şi cu cât aceste acţiuni sunt asociate unor emoţii puternice, cu atât ajungem să le transformăm mai rapid în obiceiuri.

Aşadar, ajungem în punctul în care simţim ceva (un „trigger‟, termen englezesc, care înseamnă „declanşator‟ ) şi ajungem să mâncăm. Calea între a simţi şi a acţiona, adică a mânca, este un proces de învăţare prin care trece creierul nostru. Şi cu cât repetăm mai des, cu atât avem (ne)şansa ca acest proces să se transforme în obicei alimentar şi apoi în comportament alimentar.

2. Care este diferenţa dintre a mânca de foame şi a mânca pentru a „hrăni‟ emoţiile neplăcute?

Atunci când vorbim despre foame, trebuie să spunem că aceasta este de două tipuri: foamea reală şi foamea emoţională.

Foamea reală este cea pe care o simţim la nivelul stomacului şi pe care o putem pune în aşteptare, având capacitatatea de a face un plan sau o strategie: termin ce am de făcut, apoi merg şi îmi pregătesc un fel de mâncare şi apoi mănânc.

Foamea emoţională este cea care apare brusc şi pe care, de cele mai multe ori, nu o putem pune în aşteptare, care nu ne lasă efectiv să ne gândim la atceva şi care, mai ales, vine cu dorinţa şi nevoia de a mânca un anumit tip de mâncare (de obicei, preferinţele sunt către carbohidraţi şi/sau dulce).

Cu toţii mâncăm emoţional, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii mănâncă de bucurie, de fericire, de entuziasm, de iubire, alţii mănâncă de tristeţe, de supărare, de frică, de nevoia de supravieturie, de singurătate.

Important în acest proces nu este să ne certăm că o facem ci, efectiv, să identificăm de ce o facem (care este „triggerul‟ – adică emoţia pe care o simţim) şi care este contextul în care atât emoţia, cât şi comportamentul, se manifestă. Abia apoi ne putem gândi cum să dezactivăm acest comportament.

3.       Cum apar tulburările de alimentaţie?

Tulburările de alimentaţie apar pe parcursul vieţii. Din punctul meu de vedere este un comportament învăţat şi nu e ceva cu care să ne naştem.

Toţi bebeluşii se nasc cu o relaţie sănătoasă cu mâncarea şi cu butonul de STOP, care se activează în mod natural, fără intervenţia altcuiva din exterior, dar şi cu o greutate perfectă. Tot la naştere, mâncarea reprezintă pentru creierul bebeluşului împlinirea nevoii de supravieţuire fizică, ca fiinţă umană pe planeta aceasta. Pe măsura însă ce acesta creşte (copilărie timpurie, adolescenţă, perioada adultă), mâncarea capătă şi alte funcţii. Pe lângă supravieţuire fizică, mâncatul devine un instrument de autoreglare pentru supravieţuire emoţională.

Tulburările de alimentaţie au legătură, fără doar şi poate, cu situaţii emoţionale din trecutul personei, situaţii de care, poate, nici măcar nu este conştient. Îmi amintesc de o clientă cu care am lucrat şi care, în timpului şedinţei de terapie de Psiho-Dieta, a revăzut o scenă din copilăria ei în care era forţată de familia ei de trei-patru ori pe zi să mănânce, iar momentele de mâncat se întâmplau într-un scaun de fier, în care părinţii o legau pentru că începuse să refuze mâncarea. Inevitabil, fiecare episod educativ se încheia cu o reacţie normală şi naturală a copilului, în care vărsa mâncarea care intrase cu forţa în corpul ei. După 30 de ani, acest comportament încă era prezent doar că acum, reacţia de vomă era provocată voluntar.

4.       Stima de sine scăzută, nesiguranţa, ruşinea pot fi de vină pentru mâncatul emoţional? Din această cauză pot apărea dereglări precum bulimie, anorexie. Cum le putem evita?

Sigur. Toate acestea pot contribui la amplificarea mâncatului emoţional, dar nu reprezintă neapărat cauza mâncatului emoţional. Cauza profundă este mereu regăsită în convingeri de tipul: „nu sunt suficientă‟, „sunt diferită‟ sau „nu merit/nu îmi este disponibil‟. Şi, pornind de la aceste credinţe, prin efectul de cascadă, începe să scadă stima de sine, respectul de sine, valoarea de sine şi apare din ce în ce mai des nesiguranţa, vinovăţia şi, de cele mai multe ori, ruşinea personală în raport cu ceilalţi, dar şi cu propria persoană.

5.       Ce înseamnă să mănânci conştient?

Adică să deţii TU controlul asupra alimentelor pe care alegi să le consumi, să fii cu adevărat un consumator moderat şi selectiv de alimente şi să devii indiferent la alimentele care îţi sabotează greutatea şi, implicit sănătatea. Abia atunci te poţi simţi cu adevărat liber atunci când te aşezi în faţa unei mese încărcate cu de toate. Pentru că vei alege de acolo doar acele alimente care te sprijină şi pe care corpul tău le poate folosi, şi nu te vei simţi frustrată că nu ai voie, că este intezis, că e tristă viaţa fără mâncare etc.

6.       Cum poţi slăbi fără diete drastice, ci doar ţinând sub control emoţiile?

Când ne gândim la mâncat emoţional, trebuie să înţelegem că întotdeauna există un declanşator din momentul prezent, care ne activează o emoţie sau mai multe emoţii din trecutul nostru. Aşadar, de câte ori mâncăm alimente care ne sabotează greutatea şi nu ne putem opri, este nevoie să ne analizăm, să vedem ce şi de ce simţim. Iar ceea ce simţim nu are legătură cu ceea ce simţi azi, ci este despre ceva care a declanşat o avalanşă de emoţii din trecut.

Inclusiv gândul că eşti la dietă te poate face să mănânci mai mult emoţional. Pentru că a fi la dietă înseamnă pentru creierul tău reptilian: înfometare, privare, lipsă, sărăcie şi toate acestea sunt în contra naturii lui, adică aceea de a-ţi asigura supravieţuirea pe planeta aceasta.

Ca să reuşeşti este nevoie de o schimbare de mentalitate a modului în care te raportezi la anumite restricii alimentare, ce pot apărea inevitabil, dacă îţi doreşti să arzi surplusul de grăsime şi să ajungi în punctul în care să poţi spune despre tine că ai un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.

7.       Mâncatul emoţional ne afectează sănătatea în mai multe moduri, nu doar prin acumularea de kilograme. Ne puteţi detalia?

Mâncatul emoţional ne afectează sănătatea, tocmai pentru că duce persoana către supraalimentare. Iar supraalimentarea conduce la un porocent ridicat de grăsime corporală, dar mai ales viscerală. Corpul nostru, ca să se protejeze de obiceiurile nesănătoase, cum ar fi consumul exagerat şi zilnic de zahăr alb rafinat, îmbracă organele interne în straturi de grăsime şi, astfel, creşte nivelul inflamator al organismului. Un număr mai mare de kilograme decât cel optim reprezintă, de fapt, un nivel inflamatori crescut în organism. Iar inflamaţiile predispun persoana către afecţiuni care nu au legătură cu aspectul estetic, fizic al persoanei respective, ci au legătură cu nivelul de sănătate al organismului. Cele mai comune sunt: diabetul de tip 2, bolile de inimă, înfundarea arterelor, deteriorare la nivelul oaselor (din cauza greutăţii mari care apasă) etc.

8.       Prin ce trucuri putem preveni foamea pe fondul emoţiilor şi cum ne putem alimenta sănătos?

Deşi toată lumea îşi doreşte asta, nu prea există trucuri şi scurtături.

Pasul 1: este să îţi asumi responsabilitatea personală, fără să mai dai vina pe cineva din exterior pentru comportamentul tău alimentar.

Pasul 2: este să treci efectiv la acţiune: să apelezi la un specialist care să te ghideze, astfel încât să afli despre tine ce tip de comportament alimentar ai şi ce anume te activează.

Pasul 3: să „cureţi‟ emoţiile ataşate acestui tip de comportament.

Pasul 4: să faci un upgrade pe partea de mindset personal: felul în care te raportezi la mâncare, corp şi greutate.

Pasul 5: în paralel, să îi oferi corpului tău exact nutrimentele de care are nevoie, adică să îl hrăneşti cu adevărat cu substanţele nutritive valoroase, astfel încât celulele corpului să nu mai fie informatate şi să „ţipe‟ mereu după mâncare.

Pe Anca Alungulesei, terapeut nutriţional şi creatoarea metodei de slăbit Psiho-Dieta, o poţi găsi pe www.anca-alungulesei.ro.

@shutterstock