Cum îngrijești corect bradul natural de Crăciun pentru a rezista cât mai mult timp

12 decembrie 2022   Casă și Grădină

Dacă anul acesta ai ales să împodobești un brad natural, cu siguranță, îți dorești să reziste cât mai mult timp. De aceea, îți spunem ce să faci în acest sens - cât de des să îl uzi, cu ce fel de apă și unde să eviți să îl poziționezi. 

Împodobirea bradului este asociată cu sărbătoarea de Crăciun, iar în creștinism, îl simbolizează pe Iisus Hristos, care este veșnic viu. De asemenea, această tradiție este asociată cu prosperitatea și cu norocul în casă, dar și cu fertilitatea. 

Vezi și: Brazii în ghiveci - cea mai bună alternativă pentru un pom verde mai mult timp 

Această tradiție este nelipsită din case și, de aceea, fiecare își dorește să impresioneze prin designul acestui pom special. Unii optează pentru bradul artificial, în timp ce alții îl preferă pe cel natural, la ghiveci, cu mirosul îmbietor. Cel din urmă rezistă cel mult două săptămâni și necesită îngrijire specială, mai ales dacă îți dorești să arate la fel ca în ziua în care l-ai cumpărat. Iată la ce trebuie să fii atent, dacă ai ales să optezi pentru un astfel de pom!

Citește și: Bomboanele pentru pom, un adevărat pericol pentru sănătate 

Cum îl alegi pe cel potrivit 

Când achiziționezi un brad, trebuie să te asiguri că acesta a fost tăiat recent. Optează pentru un pom cu ace verzi strălucitoare, care să fie ușor lipicioase la atingere. Odată ales, scutură ușor pomul, iar dacă nu cad multe ace, înseamnă că l-ai ales pe cel potrivit. Nu uita să cumperi și un suport potrivit pentru trunchiul său! Dacă suportul este prea mic, este nevoie să tai o parte din trunchi, pentru ca bradul să fie poziționat perfect. 

Necesită udare zilnică cu apă caldă 

Desigur, bradul va avea nevoie de apă. În general, este bine să uzi bradul o dată pe zi, însă în prima săptămână, pomul poate să aibă nevoie de udare de două ori pe zi. Cel mai bine este să uzi bradul cu apă caldă, deoarece aceasta se absoarbe mai repede decât apa rece. La fel de important este să pulverizezi apă pe coroană. 

Greșeli frecvente care pot usca bradul 

Printre cele mai frecvente greșeli care duc la deteriorarea bradului se află:

  1. Poziționarea bradului lângă o sursă de căldură, (precum șeminee sau calorifere) va usca pomul. De asemenea, același lucru se poate întâmpla și dacă în cameră este prea cald, (mai mult de 20 de grade);
  2. Poziționarea bradului lângă o sursă puternică de soare, de asemenea, îl poate usca prematur;
  3. Supraîncărcarea bradului cu decorațiuni provoacă o greutate mare pe ramuri. De asemenea, instalația electrică veche poate degaja prea multă căldură, ceea ce îl poate deteriora. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe