Coroniţa de Crăciun, simbol creştin pentru suferinţa lui Iisus Hristos şi triumful suprem asupra morţii

1 shutterstock 2060779664 jpg jpeg

O coroană verde de brad, frumos decorată, adaugă frumuseţe şi culoare decorului casei tale. Dar rolul coroniţei de Crăciun este unul mai important decât cel de simplu ornament festiv. Află ce semnificaţii şi simboluri sunt asociate acestei decoraţiuni tradiţionale, încă din vremurile Romei şi Greciei antice.

Înainte ca acest tip de coroniţă să fie asociată cu Crăciunul, a fost o emblemă proeminentă a victoriei şi puterii în Grecia şi Roma antice. Sportivii care ieşeau victorioşi la Jocurile elene erau împodobiţi cu coroane de măslin, laur, ţelină sălbatică şi pin. În afara competiţiilor, o coroană de frunze sau flori reprezenta, de asemenea, onoare şi bucurie. În Imperiul Persan, coroanele erau purtate pe cap ca simbol al importanţei. În Suedia, în coroane au fost încorporate lumânările pentru a sărbători revenirea luminii după solstiţiul de iarnă.

Emblemă a perfecţiunii şi unităţii

O coroană de Crăciun este, de obicei, realizată combinând crenguţe de brad, fructe de pădure şi vâsc. Coroana este realizată într-o formă circulară şi este atârnată, de preferat, în afara casei. Crenguţele veşnic verzi ale bradului sunt un simbol al puterii, iar coroana în formă de cerc semnifică eternitatea sau viaţa veşnică. Aşa cum cercul nu are început şi nu are sfârşit, la fel se vrea a fi şi viaţa umană.

Coroana veşnic verde nu este doar o emblemă a perfecţiunii şi unităţii. În vremuri străvechi, era privită ca un simbol creştin pentru suferinţa lui Iisus Hristos şi triumful suprem asupra morţii. Se crede că această coroniţă simbolică, cu frunzele sale ascuţite, a reprezentat mai întâi o imagine a coroanei de spini purtate de Hristos pe cruce, micile boabe roşii de măceşe simbolizând picăturile de sânge.

Invitaţie de Crăciun

Atârnată pe uşă sau pe fereastră, coroana a fost privită ca o invitaţie către spiritul Crăciunului de a intra în casă şi de a aduce noroc gazdelor. Unii cred că originea acestui obicei datează din Roma Antică, atunci când coroanele erau atârnate pe uşi pentru a reprezenta victoria în războaie.

Ştiai că grecii antici obişnuiau să agaţe o coroană de flori pe uşa persoanei iubite, ca semn de devotament?

Ce simbolizează culorile verde şi roşu

Culorile tradiţionale de Crăciun, şi anume roşul şi verdele, au, de asemenea, semnificaţie simbolică. Pentru creştini, verdele reprezintă viaţa veşnică a sufletului, iar roşul înseamnă sângele vărsat de Iisus Hristos pe cruce. Fie că sunt făcute manual din materiale naturale sau cumpărate din magazin, coroanele ornamentale de astăzi transmit, în plus, un sentiment de bucurie şi o dorinţă de pace.

@shutterstock



Recente

Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg