Greşeli care scurtează viaţa aparatelor tale electrocasnice

25 octombrie 2022   Casă și Grădină

Prin folosirea corectă a aparatelor electrocasnice poţi să prelungeşti viaţa acestora. De aceea, este important să citeşti manualul de utilizare înainte de a folosi pentru prima dată orice aparat.

Cu siguranță, nimănui nu s-ar gândi să pună o mâncare proaspăt gătită în frigider, dar mulți aleg s-o dea la rece chiar dacă este încă puţin caldă. Acest lucru face ca temperatura din interiorul frigiderului să crească și necesită mai multă energie și electricitate pentru a-și îndeplini funcția de răcire. Prin urmare, nu numai că aparatul se poate defecta într-un timp mai scurt, dar şi facturile la energie electrică pot fi mai mari. Vezi ce alte obiceiuri aparent inofensive îţi pot aduce mai multe pagube decât crezi!

Deschizi ușa cuptorului cu microunde în timp ce aparatul funcționează

Cele mai multe cuptoare cu microunde au un buton de oprire, dar mulți nu-l folosesc niciodată. Mai mult, îi deschid ușa în timp ce încă funcționează, iar acest lucru poate cauza deteriorarea lui. Când facem acest lucru, întrerupem circuitul de alimentare și interferăm cu funcționarea corectă a întregului sistem.

O altă tendință pe care o au mulţi este să pună o cantitatea prea mare de mâncare la încălzit. Există o limită de greutate pentru zona în care aşezi vasul în cuptorul cu microunde. Dacă pui ceva mai greu pe platou este posibil să ai probleme cu aparatul.

Nu cureţi filtrul uscătorului de păr

Orice foehn are un filtru de ventilație care protejează părul de elementul de încălzire din interior și blochează pătrunderea prafului în dispozitiv.

Vezi şi: 5 greşeli pe care le faci când îţi speli hainele

Când orificiul de ventilație se blochează, aerul nu va mai putea curge, cauzând supraîncălzirea uscătorului de păr. De aceea trebuie scos filtrul din orificiul de ventilație din spate. Se clăteşte sub apă pentru a îndepărta orice murdărie și se fixează la loc după uscarea completă.

Reţine!

Curăță filtrul între o dată pe săptămână și la fiecare 3 săptămâni.

Omiţi sau întârzii să înlocuieşti filtrele hotei

Filtrele hotei sunt concepute pentru a absorbi excesul de abur și pentru a împiedica grăsimea și particulele de alimente să înfunde orificiul de ventilație, ceea ce ajută la menținerea bucătăriei curată și fără mirosuri neplăcute. Filtrele trebuie înlocuite la fiecare şase sau maximum opt luni. Cu cât hota este expusă la mai multă grăsime și căldură, cu atât filtrele trebuie înlocuite mai des.

Ştiai că…

…dacă nu goleşti apa din fierul de călcat după fiecare utilizare, se poate forma rugină în interior? Pentru a evita acumularea de calcar, ar fi indicat şi să foloseşti numai apă filtrată.

Pui folie de aluminiu în cuptor

Pentru a proteja cuptorul de resturi de mâncare şi mizerie şi pentru a-şi uşura munca de curăţare, unii acoperă interiorul cuptorului cu folie de aluminiu, ceea ce poate fi destul de periculos. Folia reflectă căldura, ceea ce duce la supraîncălzirea alimentelor, dar şi a elementele de încălzire ale cuptorului.

Citeşte şi: Obiceiurile banale care îţi distrug îmbrăcămintea

Folia restricționează căldura și fluxul de aer și se poate topi chiar în interiorul cuptorului. De aceea, cel mai bine este să cureţi cuptorul după fiecare utilizare când resturile sunt mai uşor de îndepărtat.

FOTO: Shutterstock

Mai multe