Cele mai întâlnite mituri despre metabolism. Nu te lăsa influențat de ele!
În întreaga lume s-au răspândit numeroase mituri despre modul în care funcționează metabolismul. Demontăm o parte dintre ele și îți spunem care sunt regulile pe care trebuie să le respecți pentru a slăbi sănătos!
Persoanele care au un metabolism mai rapid sunt acelea care folosesc mai multe calorii față de cele cu un metabolism mai lent (de exemplu, sportul reprezintă o modalitate excelentă de a accelera metabolismul). Însă dacă nu reușești să slăbești și ești îngrijorat că ai un metabolism lent, nu te încrede în toate miturile și apelează la ajutorul unui specialist! Pentru început, îți prezentăm câteva credințe false despre modul în care funcționează metabolismul.
Mit: Un metabolism lent se moștenește
Unele persoane se pot naște cu o rată metabolică mai lentă, dar specialiștii spun că stilul de viață este cel care influențează pe parcursul vieții funcția metabolică. Dieteticianul Mandy Enright explică pentru „The Healthy‟: „Unii oameni se pot naște cu o rată metabolică mai lentă sau mai rapidă, dar stilul de viață pe care îl duc afectează funcția metabolică. Dieta echilibrată este cheia. Cu cât depunem mai mult efort, cu atât metabolismul este mai stimulat.‟
Mit: Superalimentele stimulează metabolismul
Superalimentele (precum: cartofii dulci, avocado sau ghimbirul) aduc o mulțime de beneficii pentru sănătatea generală, însă stimularea metabolismului nu este una dintre ele. „Secretul pentru a gestiona cu succes greutatea este restricția calorică, dar fără să faci foamea sau să obosești‟, explică medicul Barry Sears, autorul cărții „The Mediterranean Zone‟, pentru sursa menționată.
Citește și: Cum poți îmbogăți metabolismul în funcție de stilul de viață
Mit: Dietele drastice de slăbit accelerează metabolismul
Dacă vei urma o dietă drastică de slăbit, cu siguranță, o să pierzi în greutate. Dar studiile arată că rezultatele vor fi de scurtă durată, iar ulterior te poți confrunta cu efectul yo-yo, adică reușești să slăbești, dar recuperezi numărul kilogramelor sau te îngrași mai mult. Medicul Ellen Albertson explică: „Dietele drastice nu funcționează și duc la creșterea în greutate, nu la pierderea kilogramelor. Mai mult, pot chiar să încetinească metabolismul.‟ Medicul avertizează că dieta strictă crește și nivelul de stres, ceea ce poate duce la acumularea kilogramelor, în special la creșterea grăsimii abdominale.
Mit: Consumi șase mese pe zi și îți accelerezi metabolismul
Mesele servite în mod frecvent reprezintă o modalitate excelentă de a preveni consumul de alimente noapte, însă cine respectă regula celor „6 mese‟ trebuie să țină neapărat cont și de cantitatea de mâncare consumată. În caz contrar, prea multe calorii vor duce la acumularea de kilograme.
Sursă foto: Shutterstock