Cine este nevoit să evite untul de arahide sărat?
Untul de arahide este un preparat pe care mulți îl preferă datorită gustului cremos și crocant, dar și pentru că este o sursă bună de proteine, vitamine și minerale. Totuși, unele persoane trebuie să-l evite pe cel sărat, deoarece le poate afecta starea de sănătate!
Combinația de dulce și sărat este foarte apreciată, iar untul de arahide sărat îndeplinește această condiție. Totuși, cercetătorii care au realizat un studiu, publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, spun că anumite categorii de persoane trebuie să îl evite sau să îl consume cu mare prudență, deoarece dacă este servit pe o perioadă lungă de timp, le-ar putea agrava starea de sănătate.
Citește și acest articol: Care sunt beneficiile untului de arahide. Desertul îți ajută corpul în 5 feluri!
Persoanele diagnosticate cu boli de inimă trebuie să evite preparatele sărate!
Untul de arahide sărat conține o cantitate ridicată de sodiu, ceea ce poate fi nociv pentru persoanele diagnosticate cu boli de inimă. Deși organismul are nevoie de acest mineral pentru a funcționa optim, consumul în exces și regulat crește riscul de accident vascular cerebral și de boli de inimă, mai ales, în rândul celor care consumă deja alimente prea sărate.
Vestea bună este că oamenii de știință recomandă consumul untului de arahide fără sare! Spre deosebire de cel sărat, care are 136 mg de sodiu/porție, cel nesărat conține doar 5,44 mg/porție, o diferență uriașă!
Citește și acest articol: Sarea în bucate, când este bună și când este de-a dreptul periculoasă în alimentație?
Consumul untului de arahide este recomandat, în cantități moderate, în dieta persoanelor cu boli de inimă, deoarece o dietă bogată în nuci este asociată cu un risc redus de boli cardiovasculare și coronariene. S-a constatat că un consum regulat de nuci poate să reducă riscul cu 13-25% al acestor afecțiuni, anunță „Health Digest”.
Și hipertensivii sunt nevoiți să evite untul de arahide sărat!
Inclusiv persoanele care au hipertensiune arterială trebuie să evite untul de arahide sărat! Într-o astfel de situație, consumul de sare crește nivelul tensiunii arteriale, motiv pentru care hipertensivii sunt încurajați să opteze pentru produse alimentare sărace în sodiu.
Sursă foto: Shutterstock