Cum a reușit o femeie de 75 de ani să taie internetul unei țări întregi
Am experimentat cu toții câte o pană de curent și știm cum e să ne pice internetul, să n-avem semnal WiFi deloc sau să fie prea slab pentru a putea funcționa. Ne bazăm mai tot timpul pe acel labirint de cabluri care trimite semnalul de internet la nivel global. Ce ne facem când acesta e tăiat? În toată țara?
Accesul la internet ne facilitează comunicarea, comerțul internațional și tranzitul dintr-o țară în alta al bunurilor și persoanelorr, educația, dar și depozitarea sau transferul unor informații esențiale vieții noastre. Cu alte cuvinte, e greu să trăim fără internet în zilele noastre!
Lăsăm deoparte filmulețele amuzante de pe rețelele sociale, fotografiile din vacanța prietenilor sau reclamele, proiectele promovate online de concurenții noștri! Informația este vitală în orice domeniu și cu greu putem trăi fără ea! Tocmai de aceea ne închipuim că nu putem rămâne niciodată fără internet... dintr-o greșeală.
Suntem aproape convinși că întregul sistem este bine păzit și protejat și nu poate fi niciodată distrus de un singur om. Ei bine, o biată pensionară de 75 de ani a reușit, la un moment dat, să taie tot WiFi-ul din Armenia, ne informează The Guardian. Cum a fost posibil așa ceva?
Imaginați-vă cum 3,2 milioane de utilizatori ai internetului rămân fără conexiune în mod simultan. Mai mult, ei sunt dintr-o singură țară, ceea ce înseamnă că întreg sistemul național fusese grav afectat. The Guardian ne povestește cum o femeie de 75 de ani a reușit, doar prin puterea mâinii ei, să lase întreaga Armenie fără internet timp de cinci ore.
Dacă stai să te gândești, nici cei mai pricepuți hackeri nu reușesc să lase o țară întreagă fără internet. Cum a reușit o pensionară asemenea performanță?
BBC ne explică cum doamna în etate nici măcar n-a încercat să taie netul, pur și simplu s-a întâmplat să facă așa ceva. Pensionara respectivă încerca să mai facă rost de câte un bănuț în plus, motiv pentru care săpa în pământ după cupru.
Conform BBC News, femeia de 75 de ani săpa de zor în pământ când a dat, din greșeală, peste fibra optică ce asigura internetul în toată Armenia. Se pare că asemenea cablu era îngropat în satul georgian Ksani, cunoscut pentru fortăreața cu același nume.
Blue Ridge Mountains susține că acea zonă este parte a Bazinului Cuprului și are o istorie bogată în excavarea acestui mineral. Femeia de 75 de ani a reunoscut că săpa după cupru când a lovit un cablu aflat în pământ.
Purtătorul de cuvânt Giorgi Ionatamishvili e de părere că firele respective trebuiau protejate, astfel încât asemenea accident să nu se poată întâmpla niciodată. Acesta dă vina pe vremea proastă și pe surpările de pământ care au existat în acea zonă, iar poliția locală o arată cu degetul pe pensionara săracă pentru că a scos cablul din pământ cu sapa ei de grădinărit.
Autoritățile au împrejmuit imediat zona și au început lucrul la redresarea situației. Femeia a primit o pedeapsă de trei ani în închisoare pentru infracțiunea comisă, însă poliția n-a aruncat-o după gratii din cauza vârstei sale înaintate. Mai mult, povestea ei a fost „îngropată” chiar de presa națională, fiind publicată cu o întârziere de patru ani.
Abia în 2015, femeia rămasă anonimă până atunci a acceptat să fie fotografiată, iar povestea ei să fie făcută cunoscută. „N-am nici cea mai vagă idee ce-i acela internet, maică!”, a fost declarația ei pentru presă.
Foto - Shutterstock