Cum scapi de kilogramele acumulate de Sărbători fără să urmezi o dietă restrictivă
Preparatele culinare bogate în grăsimi, zahăr și alți carbohidrați, pe care le-ai consumat recent, au dus la acumularea kilogramelor în plus? Iată ce trebuie să faci acum pentru a fi în formă până la Revelion!
De Crăciun poți fi tentat să mănânci o cantitate mai mare de mâncare decât în mod obișnuit, să alegi preparate culinare bogate în calorii și să nu mai faci sport, obiceiuri care favorizează apariția kilogramelor în plus și retenția de apă.
Dacă în această perioadă, ai luat în greutate 1-2 kilograme poate fi greu să urmezi pe final de an o dietă restrictivă, mai ales că evenimentele și petrecerile încă nu s-au încheiat. Dar poți pierde ușor în greutate până la Revelion prin trei schimbări simple în stilul de viață, recomandate de nutriționistul Amanda Black.
Consumă mai multe proteine
Amanda Black spune că este bine să consumi la fiecare masă 20-30 de grame de proteine, care se traduc printr-o porție de carne de mărimea unei palme. De asemenea, surse bune de proteine pot fi: iaurturile grecești, ciupercile, peștele, fasolea, ouăle, soia, linte și năut.
Proteinele sunt importante în procesul de slăbit, deoarece conferă senzația de sațietate și contribuie la reducerea aportului caloric total. Totodată, susțin metabolismul și arderea caloriilor, ajută la menținerea masei musculare și la controlul glicemiei.
Citește și: Alimente bogate în proteine. Nu cresc aportul caloric și te ajută să slăbești!
Bea mai multă apă
Când vrei să slăbești este esențial să te hidratezi! Apa ajută la eliminarea toxinelor din organism prin intermediul urinei și transpirației, conferă senzație de sațietate, stimulează arderea caloriilor și îmbunătățește digestia. Pentru efect optim, nutriționistul te sfătuiește să bei între 2.5 L de apă și 3 L.
Vezi și: Exercițiile fizice preferate ale vedetelor. Încearcă-le și tu!
Mișcă-te mai mult
Mișcarea este foarte importantă pentru slăbit, așa că începe prin creșterea numărului de pași pe care îl faci zilnic. „Setează-ți un obiectiv, cum ar fi să faci în ficare zi, până la finalul lunii decembrie, încă 1.000 sau 2.000 de pași. Te va ajuta să urmezi dieta pe care ți-o propui din ianuarie și să nu îți fie greu să începi atunci să faci mai multă mișcare‟, spune specialistul, pentru „Best Life‟.
Sursă foto: Shutterstock