Supa-cremă de dovleac îţi aduc un plus de energie şi te ajută să slăbeşti

Sănătoasă, cremoasă şi reconfortantă, supa-cremă de dovleac nu trebuie să-ţi lipsească din meniu toamna aceasta!

image

Pentru ca supa ta de dovleac să fie delicioasă şi cremoasă, îţi spunem un secret: prepară dovleacul la cuptor şi ai grijă să-l laşi îndeajuns de mult, încât să fie bine pătruns. Cu ajutorul unei furculiţe, verifică dacă a devenit moale, înainte de a-l scoate din cuptor.

Poţi pune şi puțină smântână pentru a obţine o compoziţie mai bogată, dar, dacă ai probleme cu digerarea lactatelor, renunţă sau adaugă o variantă vegetală, ca laptele de cocos. Dacă doreşti să faci o supă mai simplă, vegetariană, înlocuieşte supa de pui cu una de legume. Poţi pune şi unele dintre ierburile și condimentele tale preferate. Dovleacul se potriveşte foarte bine atât cu condimentele dulci, cât și cu ierburile sărate.

Dacă încerci să slăbeşti sau să-ţi menţii sănătatea, supa de dovleac este o alegere excelentă. Dovleacul este un aliment cu conținut caloric şi lipidc scăzut, ceea ce îl face o alegere excelentă pentru cei care doresc să piardă în greutate. Îţi aduc un plus de fibre, care ajută la instalarea senzaţiei de saţietate mai curând.

În plus, nutrienții aduşi de dovleac, ca vitaminele A și C, susţin pierderea în greutate prin stimularea sistemului imunitar și a metabolismului sănătos. În timp ce supa de dovleac nu este o soluție magică pentru pierderea în greutate, încorporarea acesteia într-o dietă echilibrată și o rutină regulată de exerciții fizice te poate ajuta când eşti la dietă.

Vezi şi: Supa-cremă de porumb, sursa ta de energie în anotimpurile de tranziţie

Supa de dovleac poate fi şi o sursă excelentă de energie datorită conținutului de carbohidrați, sursa primară de energie a organismului. De asemenea, conţine vitamine din complexul B, care ajută la transformarea alimentelor în energie și susțin buna funcționare a sistemului nervos. Tot dovleacul este bogat şi în potasiu, un electrolit care ajută la reglarea echilibrului fluidelor și la menținerea tensiunii arteriale sănătoase. Iată câte motive să încerci reţeta de mai jos!

Ingrediente pentru două porţii

1,5 kg dovleac plăcintar tocat 

2 cartofi 

1 praz 

3 căței de usturoi 

20 g unt 

20 ml ulei de floarea-soarelui 

20 ml ulei de măsline 

1 l supă clară de pui 

4-5 fire cepșoară 

crutoane 

sare 

piper 

Te-ar mai putea interesa: Supă-cremă de gălbiori şi praz

Mod de preparare

Încingi cuptorul la 200 °C și tapetezi o tavă. Toci cățeii de usturoi și-i amesteci cu uleiul de măsline, sare și piper, după gust.

Omogenizezi dovleacul cu acest amestec, îl pui într-un strat în tavă și-l dai la cuptor aproximativ 30 de minute, până ce furculița intră cu ușurință în el. 

Combini uleiul de floarea-soarelui cu untul și călești într-o cratiță prazul tocat până se înmoaie.

Adaugi apoi cartofii curățați, tăiați cubulețe, supa, condimentezi cu piper, după gust și lași cartofii să fiarbă până se înmoaie.

Adaugi dovleacul și blendezi supa până când capătă o consistență cremoasă. O servești cu cepșoară tocată și crutoane. 

FOTO: Shutterstock



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg