3 suplimente alimentare care pot normaliza tensiunea arterială

21 iunie 2023   Îngrijire personală

Tensiunea arterială crescută sporeşte riscul de atac de cord și accident vascular cerebral. Vezi ce suplimente ar putea s-o ţină la un nivel normal!

Cunoscută și sub denumirea de hipertensiune arterială, afecțiunea forţează inima să lucreze mai mult pentru a pompa sânge în corp. Pe termen lung, vasele de sânge și organele vitale, creierul, inima, rinichii, ajung să fie afectate. Netratată, hipertensiunea arterială poate duce la insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral, atac de cord, boli de rinichi. Potrivit Express.co.ok, o dietă nesănătoasă, supraponderalitatea, lipsa mişcării și fumatul pot creşte tensiunea arterială, de aceea este indicat să faci schimbări şi să iei anumite suplimente alimentare!

Zinc

Oligomineralul zinc este necesar organismului în cantități mici. Cu toate acestea, cercetările au arătat că o carenţă ar putea fi corelată cu creşterea tensiunea arteriale.

Un studiu publicat în  „Jurnalul American de Fiziologie‟, a demonstrat faptul că un nivel mai scăzut de zinc poate contribui la creșterea tensiunii arteriale prin modificarea modului în care rinichii procesează sodiul. Conform cercetătorilor, înțelegerea mecanismelor prin care carenţa de zinc contribuie la dereglarea tensiunii arteriale poate avea un efect important asupra tratamentului hipertensiunii în cazul persoanelor cu boli cronice.

Vezi şi: Când şi de să te îngrijoreze tensiunea arterială mică

Vitamina C

Acidul ascorbic, cunoscut ca vitamina C, este un supliment alimentar care menține organismul sănătos în diferite moduri. Protejează celulele și le menține sănătoase. Susţine şi sănătatea pielii, vaselor de sange, oaselor şi cartilajelor. Cercetările au arătat că menţine şi tensiunea arterială la un nivel normal.

În urma unui studiu în care s-au analizat rezultatele a 29 de studii existente, s-a constatat că administrarea de suplimente de vitamina C, chiar şi pe termen scurt, a redus atât tensiunea arterială sistolică (cel mai înalt nivel pe care-l atinge tensiunea arterială), cât și cea diastolică (cel mai scăzut nivel pe care îl atinge tensiunea arterială atunci când inima se relaxează între bătăi).

Te-ar mai putea interesa: Plante pentru reglarea tensiunii arteriale

Turmeric

Acesta este un condiment folosit în bucătărie despre care se crede că are mai multe efecte benefice datorită proprietăților sale antiinflamatorii și antioxidante. Principalul ingredient activ din turmeric este curcumina, cu efect antiinflamator, care este şi un antioxidant foarte puternic.O meta-analiză a 11 studii, publicată în revista „Pharmacological Research‟, a arătat că a îmbunătățit tensiunea arterială sistolică, atunci când a fost luat pe perioade mai lungi de timp.

FOTO: Shutterstock

Mai multe