Alimentele care te fac să arăți mai tânără

22 ianuarie 2024   Îngrijire personală

Orice femeie își dorește să aibă o înfățișare frumoasă, iar dacă acesta este și obiectivul tău, îți spunem ce să incluzi în alimentația de zi cu zi pentru a obține un aspect tineresc. Pont: alimentul poate fi consumat la micul dejun, pe post de gustare sau inclus în salate! 

Produsele pentru îngrijirea tenului, fardurile și tratamentele faciale contribuie la un aspect fizic frumos, însă pentru a-l obține pe deplin, este necesar să fii atentă și la calitatea alimentelor pe care le consumi. Asta pentru că unele dintre ele stimulează longevitatea, conferă strălucire pielii, o hidratează și ajută la reducerea ridurilor.

Un studiu din anul 2021, publicat în revista „Nutrients”, a descoperit ce trebuie să mănânci zilnic pentru a părea mai tânără. 

Citește și: Ela Crăciun se mândrește cu un ten impecabil. Care sunt secretele vedetei? 

Gustarea care te întinerește 

În cadrul cercetării au fost studiate 56 de femei aflate la postmenopauză și predispuse la riduri și pete pigmentare. Pe parcursul celor 24 săptămâni de studiu, 50% dintre femei au consumat la gustare migdale, iar 50% au avut gustări alternative. La finalul cercetării, s-a constatat că femeile care au consumat migdale și-au redus cu 16% ridurile de pe ten, iar intensitatea petelor pigmentare s-a diminuat cu 20%. 

Consumul de migdale este important pentru sănătate, deoarece aceste alimente conțin alfa-tocoferol, o formă a vitaminei E, cu rol antioxidant și fotoprotector. În plus, nutrienții din migdale scad nivelul inflamației, care ar putea afecta pielea. 

Poate ești interesat și de acest articol: Cum îți este afectată pielea dacă vorbești mult timp la telefon. Nu este de glumit! 

Pentru o piele frumoasă, specialiștii recomandă consumul de migdale. Spre exemplu, Neera Nathan, un dermatolog instruit la Harvard, a spus pe contul său de TikTok că este bine să consumăm 3 pumni de migdale, în fiecare zi, pentru a reduce semnele îmbătrânirii premature:

„Știu că sunt multe, dar migdalele sunt benefice, deoarece au proteine și grăsimi bune”, a specificat specialistul într-un comentariu. 

INFO: Pentru persoanele care au alergie la nuci sau nu preferă migdalele, suplimentele cu Omega-3 poate reprezenta o alternativă cu aceleași beneficii. 

Știai că... Migdalele sunt menționate și în Biblie? 

Sursă foto: Shutterstock / Sursă video: TikTok 

Mai multe