Ceaiul negru, eficient sau nu pentru stimularea creşterii părului?

9 august 2023   Îngrijire personală

Ceaiul negru este una dintre băuturile cele mai sănătoase, datorită efectului oxidant al frunzelor de Camellia sinensis. Este folosit și ca tratament de îngrijire a părului. Mulți susținători afirmă că ajută la creșterea părului, la intensificarea culorii şi strălucirii părului.

Limpezirea părului cu ceai negru este un vechi remediu de înfrumusețare. Dacă vrei să-l încerci, pune trei-patru pliculețe de ceai negru în 500 ml de apă clocotită. Lasă-le la infuzat circa o oră sau până când apa se răcește la temperatura camerei.

Când eşti gata să-ţi clăteşti părul, mai întâi spală bine părul cu șampon, pentru a avea scalpul curat înainte de a aplica ceaiul negru. Cu părul umed, separă-l în secțiuni mici și pulverizează o cantitate generoasă de ceai pe scalp, apoi masează ușor. După ce ți-ai acoperit întregul cap, acoperă capul cu o cască sau o folie de plastic și lasă ceaiul să acţioneze timp de o jumătate de oră sau o oră. La final, clăteşte cu apă călduță și foloseşte un balsam pentru o hidratare bună.

Dacă îţi doreşti să obţii o intensificare a culorii părului, aplică ceaiul de la rădăcină până la vârf. Dacă vrei să stimulezi creșterea părului, concentrează-te asupra scalpului.

Pont

În timpul tratamentului, poartă un tricou vechi, deoarece ceaiul negru poate păta hainele.

Poate îmbunătăți culoarea părului

Ceaiul negru conține o concentrație mare de taninuri, un tip de polifenoli antioxidant care neutralizează efectele radicalilor liberi. În plus, are teaflavine și tearubigine, care îi conferă culoarea închisă caracteristică. Conform Healthline, datorită acestui pigment, limpezirea părului cu ceai negru poate intensifica nuanţa părului închis la culoare și pot ajuta la reducerea aspectului părului albit pe măsură ce avansezi în vârstă. Cu toate acestea, această soluție pe termen scurt nu va dura după ce îţi vei spăla părul de câteva ori.

Este posibil să stimuleze creșterea părului

Clătirea părului cu ceai negru este folosită în scopul facilitării creşterii părului, deoarece se crede că infuzia conţine antioxidanți și cofeină, ambele necesare pentru un păr sănătos. Specialiştii susţin că, datorită cofeinei, la nivelul foliculilor din păr poate fi blocat un homon numit dihidrotestosteron, vinovat pentru căderea părului la persoanele cu alopecie androgenă. S-a demonstrat că nivelurile ridicate ale acestui hormon conduc la micșorarea foliculilor de păr și scurtarea ciclului de creștere a părului, ceea ce duce la un păr fragil, care cade mai ușor.

Te-ar mai putea interesa: Ţi-a albit părul prea devreme? Lipsa acestor vitamine şi minerale se numără printre cauze!

Un studiu de laborator a folosit probe de piele umană şi a sugerat că aplicarea locală a cofeinei și a testosteronului poate sprijini creșterea părului prin creșterea producției de keratină și prelungirea fazei în care este produs părul. Dincolo de aceste studii, nu sunt disponibile cercetări care să determine dacă ceaiul negru poate stimula creșterea părului.

Ce spun experţii?

Potrivit expertului american Carl Bender, specialist în nutriție biochimică și moleculară, există afirmații potrivit cărora cofeina din ceaiul negru poate reduce hormonul dihidrotestosteron, care provoacă căderea părului, iar antioxidanții ar putea stimula creșterea părului. Ceaiul negru poate crește rata de creștere a părului prin stimularea foliculilor. Recomandarea expertului ar fi să bei ceai negru, dar este sceptic în privinţa efectelor asupra creşterii părului.

Vezi și: Ce prevestesc visele în care îţi cade părul

Pe de altă parte, nutriţionista din Africa de Sud, Melinda de Ridder, susţine următoarele: „Numeroase studii sugerează că un consum moderat de ceai negru are o varietate de beneficii pentru sănătate datorită cantităților mari de polifenoli. Recent, atenția s-a concentrat asupra efectelor sale benefice sub formă de tratament pentru păr. Un studiu a investigat efectul extractelor de ceai negru ca vopsea de păr. Cercetătorii au ajuns la concluzia că extractele de ceai negru pot acționa ca un agent de protecție atunci când sunt utilizate pe păr. Cu toate acestea, nicio dovadă nu arată că ceaiul negru poate favoriza creșterea sau căderea părului‟.

FOTO: Pixabay

Mai multe