Cele mai bune ore la care să te trezeşti şi să mergi la culcare

5 martie 2023   Îngrijire personală

Experții în somn îţi dezvăluie cel mai bun moment pentru a adormi și a te trezi pentru a avea un program de odihnă sănătos.

Cum trecem de la un anotimp la altul, odată cu venirea primăverii ne putem aştepta la apariţia unor tulburări ale programului obișnuit de somn. Pregătirea pentru aceste schimbări presupune să mergi la culcare şi să te trezeşti la orele potrivite pentru a beneficia de suficiente ore de odihnă. Numărul de ore depinde de vârstă şi variază de-a lungul vieții noastre. Potrivit Fundaţiei pentru somn din SUA, se recomandă ca orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani să doarmă între șapte şi nouă ore pe noapte. Pe de altă parte, medicul britanic Greg Potter, specialist în somn, ritmuri circadiene, nutriție și metabolism a atras atenţia:  „Unii oameni au nevoie de mai puțin de atât, aproximativ șase ore pe noapte, iar alții au nevoie de până la 10 ore de somn”.

Cea mai bună oră pentru a te trezi

Pentru a trezi, cel mai bun moment este între șapte şi nouă ore de la ora la care ai adormit. Prin urmare, dacă te-ai culcat la ora 23:00, atunci ar trebui să te trezești între şase şi opt dimineața. Un astfel de program te va ajuta să dormi suficient pentru a permite proceselor corpului să funcționeze şi pentru a te recupera bine după efortul de peste zi.

Ar fi bine să ai aceeași oră de trezire pe tot parcursul săptămânii pentru a-ţi obişnui corpul cu programul. Cercetările de la Universitatea din Hiroshima au descoperit că aceia care s-au trezit în mod regulat la o oră pe care şi-au stabilit-o dinainte au avut un somn de o calitate mai bună decât cei care nu s-au trezit în mod regulat la o oră prestabilită.

Cel mai bun moment să mergi la culcare

Fiecare adult are nevoie de minimum șapte ore și maximum nouă ore de somn. Cel mai bun mod de a afla la ce oră ar fi ideal să adormi este să decizi la ce oră te vei trezi dimineața. Dacă trebuie să te trezeşti la ora şapte dimineața, atunci ar fi ideal să începi să te pregăteşti de culcare pe la ora 22.00-23.00.

Vezi şi: E indicat să faci duş dimineaţa sau seara? Ce părere au dermatologii

„Scopul tău ar trebui să fie, în general, să-ți aliniezi oportunitatea de somn cu momentul în care corpul tău tânjește la somn. Nu ar trebui să te forțezi să mergi în pat dacă nu ţi-e somn și nu ar trebui să faci lucruri care provoacă o întârziere decât după ce începi să simți o dorință puternică de a dormi”, a explicat medicul şi cercetătorul britanic Greg Potter. Aşadar, este important să-ți asculți corpul când vrei să-ţi stabileşti cel mai bun moment pentru tine pentru a dormi și a te trezi.

Încearcă să mergi la culcare înainte de miezul nopții!

Cercetătorii au sugerat că este mai bine să adormi înainte de miezul nopții pentru a te menţine sănătos. „Oamenii care adorm între orele 22:00 și 23:00 au un risc mai mic de boli cardiovasculare și de accident vascular cerebral”, a subliniat Sammy Margo, fizioterapeut autorizat specializat în somn. Mai mult, cercetătorii afiliați la Universitatea din Oxford au analizat 88.000 de persoane cu vârsta între 43 și 74 de ani de-a lungul a șase ani. Au descoperit că puțin peste 3000 dintre ei au dezvoltat boli cardiace și circulatorii, iar apariția bolilor a fost mai frecventă în rândul celor care adormeau după miezul nopții. Pe de altă parte, au fost mai puțin frecvente la cei care obişnuiau să meargă la culcare între orele 22:00 la 22:59.

Te-ar mai putea interesa: Ce să faci înainte de culcare, ca să scapi de stres, să adormi rapid şi să ai somn liniştit

Dincolo de aceste observaţii, somnul suficient rămâne condiţia de bază pentru menţinerea sănătăţii. „Cel mai important lucru este să primești cantitatea corectă de somn”, confirmă experta britanică în somn Sammy Margo. Medicul Potter este de acord: „Somnul insuficient afectează majoritatea aspectelor biologiei umane. Chiar și pe termen scurt, pierderea somnului afectează funcția creierului, înrăutățește starea de spirit, concentrarea, memoria, capacitatea de a învăța și crește impulsivitatea. Somnolența crescută din cauza lipsei de somn crește, de asemenea, riscul de accidente rutiere și accidente de muncă. În timp ce somnul cronic insuficient, cum ar fi insomnia, crește riscul apariției multor boli.”

Ştiai că…

…în general, nevoile de somn scad pe parcursul vieții? Unii oameni cu vârsta peste 65 de ani ar putea avea nevoie de numai cinci ore pe noapte.

Mai multe