Cum să-ţi alegi culoarea vopselei de păr în funcţie de ochi şi ten

25 iulie 2023   Îngrijire personală

Alegerea culorii potrivite pentru păr nu este atât de ușoară pe cât ar părea. Poate te-ai îndrăgostit de o culoare care arată grozav la cea mai bună prietenă a ta, dar care nu ți se potrivește prea mult. Culoarea perfectă depinde de nuanța pielii și a ochilor. Vezi cum să faci cele mai reuşite combinaţii!

Schimbarea culorii părului este o modalitate excelentă de a-ţi reînnoi aspectul. Primul pas pe care ar fi bine să-l faci este să afli ce nuanță nouă ar fi cea mai potrivită pentru tine. Există mulți factori de luat în considerare, inclusiv nuanța pielii, subtonurile și culoarea ochilor.

Ai ochi verzi? Uite care sunt culorile de păr care ţi se potrivesc!

Dacă ai ochi verzi, există o gamă largă de culori care te pot scoate în evidență. Nuanţele caramel, miere sau castaniu deschis îţi vor evidenţia frumos ochii. Ţi s-ar potrivi şi o culoare caldă, precum ciocolatiul, care arată foarte bine pe o piele măslinie. Şi un roşcat ar merge foarte bine, deoarece verdele şi roşul sunt complementare. Ochilor verzi li se potriveşte şi părul negru intens.

Nuanţele de păr care evidenţiază ochii albaștri

În cazul ochilor care au o nuanță de albastru, te-ar avantaja un roşcat sau un blond cu tente rose ori roşcate. Ideale sunt şi culorile şaten închis sau deschis, blond platinat sau cafeniu închis. Nuanțele de roșcat intens și violet te vor scoate cu adevărat în evidență

Vezi şi: Blond, brunet, şaten sau roşcat? Care este cea mai atrăgătoare culoare a părului

Cele mai bune culori de păr pentru ochi căprui

Pentru ochii căprui, există o mare varietate de culori care se îmbină minunat. Este vorba despre şaten auriu, care îmbină o notă de blond auriu cu o nuanță caldă de brunet pentru o culoare de păr care arată uimitor cu ochii căprui. Dacă ai ochi căprui deschis, blondul ca mierea este potrivit pentru tine. Va intensifica tonurile calde, de chihlimbar, din ochii tăi. Mahonul este o altă culoare grozavă pentru a scoate în evidență tonurile calde din ochii căprui. Blondul cenuşiu poate fi luat şi el în considerare. Subtonurile cenușii vor completa nuanța profundă și rece a ochilor tăi.

Ce se potriveşte unui ten cald?

Dacă tenul tău este luminos și cald, cu ochi verzi sau căprui, culoarea părului care probabil te va flata cel mai mult va fi castaniu sau roșcat. Ţi s-ar potrivit şi nuanţe caramel sau alună. Reţine că un şaten uniform nu este recomandat celor care au cearcăne, ci se preferă o nuanţă mai strălucitoare, precum caramelul aplicat prin tehnica baleiaj. Tenul cald este completat frumos şi printr-un păr în nuanţe ciocolatii, roşu arămiu, castaniu intens.

Blondul închis, numai pentru pielea şi ochii în nuanţe deschise

Un blond chihlimbar sau închis poate fi soluţia potrivită dacă ai tenul luminos şi o nuanţă a ochilor deschisă. Nu este cea mai bună alegere dacă ai pielea şi ochii în tonuri mai închise. Un alt tip de blond, cel platinat, este perfect pentru cei cu tenul rece, dar și pentru cei cu pielea măslinie, cu subtonuri reci și ochi albaștri sau alună.

Citeşte şi: Cum să te vopseşti corect acasă. Sfaturile specialiştilor pentru un păr strălucitor şi o culoare perfectă

Rozul pastel completează un ten deschis

În ultimii ani, tendințele de culoare a părului au mers către culori mai puțin naturale, ca rozul pastel sau violetul. Rozul pastel este perfect pentru cei cu un ten deschis. Totuși, dacă ai o nuanță de piele măslinie, optează pentru un roz închis. Albastrul se potrivește tenurilor cu subtonuri reci și ochilor întunecați, iar violetul tenurilor de porțelan, cu ochi albaștri sau verzi.

FOTO: Shutterstock

Mai multe